Adevărul titrează, luni: ”ROMATSA: angajări fictive pentru piloşi de partid. Cum au ajuns şoferii, soţiile şi secretarele experţi în trafic aerian”.
”Corpul de control al premierului a pornit vânătoarea piloşilor de partid angajaţi pe salarii uriaşe în regii şi companii de stat. Primele victime sunt PDL-işii şi liberalii angajaţi fictiv la ROMATSA. Analiştii spun că fenomenul este generalizat în toate structurile de stat, unde promovarea depinde de loialitatea faţă de partid. De ce a eşuat proiectul de aducere în ţară a 10.000 de români absolvenţi de studii în Vest. Colaboratori, consilieri sau rude ale unor demnitari au fost angajaţi în cadrul Regiei Autonome „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian˝ (ROMATSA S.A) cu încălcarea prevederilor legale. Aceasta este concluzia raportul Corpului de control al primului ministru, realizat în lunile ianuarie şi martie 2014 şi dat publicităţii sâmbătă. Documentul detaliază situaţia a doi consilieri din cabinetul ex-premierului Emil Boc, a şefei de cabinet a fostului ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, dar şi a soţiei şi fiicei unui politician liberal din Alba, Tiberiu Bărbuleţiu.”, scrie Adevărul.
Agerpres scrie, luni: ”Ponta: Sunt convins că Traian Băsescu va trebui să răspundă în faţa legii după ce nu va mai fi preşedinte”.
”Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, la RTV, că este convins că Traian Băsescu va trebui să răspundă în faţa legii, după ce nu va mai fi preşedinte, în dosarele penale în care numele şefului statului a fost vehiculat în diverse calităţi.”, potrivit Agerpres.
”Dragnea dă 1, 5 milioane de euro pentru promovarea programului REGIO. Raiul banilor daţi pentru publicitate”, scrie Puterea.
”După ce Ministerul Dezvoltării a locat 3 milioane de euro din fonduri europene pentene pentru restaurarea Mănăstirii Putna, Liviu Dragnea alocă sume record pentru o campanie media de promovare a programului REGIO cu finanţare europeană, coordonat de ministerul pe care îl conduce. Contractul prevede o sumă de 1,5 milioane de euro, iar data limită pentru care pot fi depuse ofertele este decembrie 2014. De fapt, Ministerul Dezvoltării a alocat sume foarte mari şi în mandatul Elenei Udrea, când s-a alocat o sumă de un milion de euro pentru o campanie de publicitate derulată în 2009-2012”, scrie Puterea.
Gândul scrie luni despre: ”LISTA CELOR 7 FIRME ŢINUTE „LA SECRET”, care spun cât costă vilele RA-APPS. Cum răspund la întrebarea: cine a evaluat sediul PSD de TREI ORI SUB PREŢUL PIEŢEI?”.
”Afacerea prin care PSD şi-au cumpărat în decembrie de la stat sediul central la un preţ de cel puţin 2,5 mai mic decât cel al pieţei este protejată de Regia Protocolului de Stat. Astfel RA-APPS ţine secret numele firmei de evaluare, invocând „clauze de confidenţialitate”. Mai mult din investigaţia Gândul de mai jos veţi vedea cum Regia Protocolului de Stat face evaluări pentru vânzarea imobilelor de protocol cu 7 evaluatori, selectaţi în baza unei cereri de ofertă. Raportul de evaluare, care stabileşte preţul pieţei este cel de la care pleacă preţul cerut cumpărătorului. Patru dintre aceste firme au o relaţie de afaceri mai veche cu RA-APPS, deţinând contracte cu statul chiar şi sub fosta guvernare. Interesant este şi cazul firmei ROMANIAN EXPERT CONSULTING, condusă şi deţinută de Marian Dumitraşcu, soţul Elenei Dumitraşcu, inspector la Corpul de Control al Prim-Ministrului şi fosta şefă a acestuia în perioada guvernărilor Boc şi Ungureanu. Puteţi citi în continuare cum au reacţionat aceste firme când au fost întrebate despre raportul de evaluare din cazul sediilor partidelor”, scrie Gândul.