În Adevărul citim marţi despre fondurile pe care le primeşte România pentru proiecte de eficienţă energetică: ”Norvegia, Islanda şi Liechtenstein donează României 8 milioane de euro pentru finanţarea unor programe de eficienţă energetică, cu scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră”.
”Obiectivul programului este îmbunătăţirea eficienţei energetice în industrie, în special în industria cu poluare şi consum energetic mare. Programul a început anul trecut şi se va încheia în 2016. Fondurile sunt destinate modernizării instalaţiilor şi echipamentelor unui număr estimat de 20 de IMM-uri din industrie în vederea reducerii consumului de energie”, se precizează în comunicatul Ministerului Economiei, citat de Adevărul.
În Evenimentul Zilei citim un interviu al unui revoluţionar de la Kiev: ””Se trăgea în noi şi în forţele de ordine cu muniţie rusească”.
”Roman Kulchytzkyi are 61 de ani şi ne-a spus că a mers la Kiev încă din 16 decembrie. A stat cinci săptămâni pe „maidan”, cum îi spun ucrainienii pieţei în care au obţinut victoria împotriva sistemului condus de Ianukovici. „Când am auzit că nu vrea să semneze tratatul cu Uniunea Europeană şi am văzut cum lumea a ieşit în stradă, nu am putut sta cu mâinile în sân”, spune Roman. Este un om simplu, fost şofer de meserie şi scriitor de ocazie. E pensionat pe caz de boală şi are gradul II de invaliditate. Este din Liov, oraş situat la peste 500 de kilometri de Kiev, dar n-a stat pe gânduri când a văzut lumea ieşind în stradă”, scrie EVZ.
”Întrebat despre muniţia folosită, el spune că, fără nicio îndoială, era rusească: „Oamenii noştri care se pricep la arme şi muniţie le scoteau pe scenă şi arătau la toată lumea. Erau ruseşti”. Spune că şi forţele de ordine au tras, dar era Berkutul adus din Crimeea. „Cei din Crimeea modificau muniţia. În cartuşe introduceau şuruburi sau alte obiecte metalice şi trăgeau în oameni. Grenadele la fel. Înfăşurau pe ele şuruburi şi obiecte metalice. Sute de răniţi au fost din cauza lor. Cât sânge am văzut acolo…Ţi se făcea rău când vedeai atâta sânge. Mai ales când vedeai corpuri mutilate”, conform EVZ.
În Gândul citim, marţi, despre ”NOUA DESCENTRALIZARE „pe bucăţi”, cadoul Guvernului Ponta 3 pentru liderii din judeţe. Dragnea: „Sigur o facem. La 1 ianuarie vrem să fie operaţională”.
”Odată cu plecarea liberalilor de la guvernare, miniştrii Cabinetului Ponta 3 fac planuri pentru noua descentralizare, declarându-se gata să reia discuţia despre transferul la nivel judeţean al poliţiei, cât şi despre trecerea în proprietatea Primăriei a unei treimi din Portul Constanţa. Vicepremierul Liviu Dganea a explicat pentru Gândul că discuţia despre descentralizarea poliţiei va fi reluată, urmând ca soluţia să vină din consultarea cu autorităţile locale, favorabile acestei idei. La rândul său, vicepremierul Kelemen Hunor spune că UDMR susţine fără rezerve realizarea descentralizării în acest an, fie „global”, fie ”pe bucăţi”, scrie Gândul.
”Conflictul din Ucraina ne bate la uşă. Carta Albă a Apărării: starea Armatei e dezastruoasă”, titrează, marţi, Curentul. ”În timp ce la nivel internaţional tensiunea atinge treptat cote maxime, în lumina evenimentelor din Ucraina şi a înhăţării de către Rusia în mai puţin de o săptămână a peninsulei Crimeea, apar din ce în ce mai des avertismente legate nu doar de debutul unui nou război rece ci a unui război mondial pe bune. Leonid Kravciuk, fost preşedinte al Ucrainei a formulat recent chiar ideea unui al treilea război mondial ce stă să izbucnească”, conform Curentul.
Ziarul Financiar scrie, marţi, că antreprenorul român Radu Georgescu vinde a patra companie creată de la zero, serverul de e-mail Axigen. ”
Cel mai cunoscut antreprenor român în IT, Radu Georgescu, este la a patra vânzare a unui business, după ce a construit companii vândute către Microsoft, Naspers şi fondul Francisco Partners din SUA. Axigen, un software care le permite companiilor să-şi creeze propriul server de mesagerie electronică (e-mail), a fost vândut de către antreprenorul român Radu Georgescu către un grup de antreprenori români, proprietari ai companiei Modulo Consulting, un integrator de soluţii de IT pentru operatori de comunicaţii, cu afaceri de circa 640.000 de euro anul trecut”, notează ZF.