Un bărbat din comuna Pantelimon, judeţul Ilfov, şi-a înjunghiat, astăzi, copilul, concubina şi pe mama acesteia, iar, în urma agresiuni, micuţul a decedat, relatează Mediafax.
Astăzi, în jurul orei 13.40, poliţia a primit o sesizare potrivit căreia un bărbat de 28 de ani şi-a înjunghiat copilul, concubina şi pe mama acesteia, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Ilfov. Agresiunea ar fi avut loc în urma unor discuţii contradictorii, a mai spus purtătoarea de cuvânt Claudia Burada.
Echipajul Ambulanţei a constatat, la faţa locului, că bărbatul şi-a făcut o tăietură pe braţ, dar nu necesita transport la spital, a declarat Alis Grasu, managerul SABI.
Micuţul a decedat în urma înjunghierii.
Cele două femei au fost luate cu maşini particulare şi transportate la spitale.
Claudia Burada a spus că Poliţiştii sunt la faţa locului, precum şi procurori de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, care fac cercetări la faţa locului, a mai spus Claudia Burada.
În plus, se pare că bărbatul nu ar fi consumat alcool. El a fost preluat de poliţişti.
Vom reveni cu informaţii.