Fituicile din hartie au fost scoase oficial la pensie de catre studentii Facultatii de Calculatoare din cadrul Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu. Dupa o vacanta de vara, acum a venit vremea restantelor, examene ce pot fi depasite foarte usor cu ajutorul tehnologiei moderne si putina „meserie” in domeniu.
Cornel implineste 21 de ani si in curand va fi student in anul trei la Facultatea de Inginerie „Hermann Oberth”, Sectia „Calculatoare si automatizari”. E aproape sigur de asta, desi are de trecut inca vreo doua examene pe care le-a lasat restanta de anul trecut. Tanarul lucreaza peste an ca sa mai faca un ban de buzunar si de aceea nu a prea avut timp de scoala. S-a dus la examene in sesiunea din iunie, dar pe unele, mai grele, le-a amanat pentru inceputul toamnei. Numai ca vremea a trecut, iar lui Cornel tot nu i-a revenit cheful de invatat. Acum e tare interesat sa se puna la curent cu cele mai noi metode de copiat la examene. Prinde repede „spilul” si e ferm convins ca va ajunge sa invete in anul III, din octombrie.
Internetul e de baza!
De la prieteni, studentul a aflat rapid care e cea mai comoda modalitate de a trece cu bine un examen la care ai restanta. Iti faci o fituica electronica si o accesezi de pe telefonul mobil, in timp ce te afli in sala de examen. „Bai, problema e sa stii sa pici pe subiect. Profii stau doar la catedra si nu au nici o treaba ca intri in sala cu telefonul mobil pe tine. Dar internetul ramane de baza”, spune tanarul.
Cornel nu se lauda ca el a brevetat sistemul si stie ca nu e singurul care il foloseste cu succes. Sistemul e relativ simplu, cu conditia sa ai notiunile de baza in calculatoare, internet si transfer de fisiere. Si bani pentru un abonament GSM cu optiuni WAP sau 3G. „Iti trebuie un telefon mobil si un abonament cu servicii WAP. Daca ai bani, cumperi un 3G. Sunt oferte la discretie pe piata. Te apuci si iti structurezi informatia. O scrii in fisiere text simple, usor de manevrat, in care incape o carte la o capacitate de 100 de kb. Apoi iti faci un cont pe un server FTP ca si cand ai incerca sa cauti hosting pentru o pagina de internet. Iti faci adresa si iti transferi de pe computerul de acasa fisierele de text. Le organizezi sa fie accesibile ca link-uri si le accesezi apoi prin browser-ul WAP al mobilului tau”, spune ingeniosul student.
„Nu faci nici o poza, ma prind astia imediat…”
Cornel vorbeste captivat de sistem. Ar putea sa invete fara nici o problema pentru restante, dar prefera acest mod „techno” de a trece peste examenele plictisitoare. Are deja o mica baza de date cu fituici electronice, ordonate pe capitole, din bibliografia obligatorie si, foarte rapid, isi verifica sistemul. Alege un server pentru hosting din tara si incarca „materialul”.
Il acceseaza apoi de pe telefonul sau cu browser WAP si privim amandoi rezultatul. Pe telefon se deruleza usor chiar fituica la care lucra amicul nostru. Ii cer permisunea pentru o poza. „Ce, esti nebun…? Bai, nu faci nici o poza, ma prind astia imediat!”, adauga tanarul. Dar sistemul functioneaza foarte bine, iar un lucru e clar ca lumina zilei: Cornel va ajunge in anul III de facultate.