Traficul prin Punctul de Trecerea a Frontierei de la Albiţa, Vaslui, a crescut, luni, de aproape patru ori decât într-o zi obişnuită, după ce sute de cetăţeni moldoveni au intrat în România unde îşi vor petrece Sărbătorile de iarnă pe rit vechi, transmite NewsIn. Conform calendarului iulian, ortodocşii de rit vechi sărbătoresc Crăciunul joi, 7 ianuarie.
„A început să se aglomereze luni dimineaţă încă de la primele ore. Pe sensul de intrare în ţară dinspre Republica Moldova numărul de persoane şi de maşini a crescut de aproape patru ori în ultimele ore. Astfel, au au fost impuse măsuri sporite de siguranţă şi securitate în rândul angajaţilor noştri”, a declarat, luni, Marius Costache, directorul adjunct al Vămii Albiţa.
Peste 2,6 milioane de persoane, din care mai mult de 2,1 milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene, au trazitat frontiera română în ultima lună a anului 2010, cele mai tranzitate puncte de trecere fiind cele din vestul şi estul ţării, potrivit unei statistici a Poliţiei de Frontieră.
Potrivit sursei citate, în luna decembrie 2010, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 2.650.000 de persoane, din care 2.189.000 au fost cetăţeni aparţinând UE. Dintre acestea, aproximativ 1.397.000 treceri au fost pe sensul de intrare în ţară (857.000 români şi 540.000 străini).
Totodată, cele mai tranzitate au fost punctele de trecere din vestul şi estul ţării. Astfel, prin punctele de trecere de la frontiera comună româno-ungară au trecut graniţa, în ultima lună a lui 2010, peste 1.085.000 de persoane. Următoarea frontieră din punct de vedere al traficului, în luna decembrie 2010, a fost graniţa româno-moldoveană, cu 337.000 treceri de persoane, urmată de frontiera cu Bulgaria (228.500) şi Serbia (224.500).
Pe de altă parte, aproximativ 3.000 de poliţişti de frontieră desfăşoara, zilnic, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control a frontierei de stat şi, dacă situaţia o impune, va fi suplimentat numărul arterelor de control pe sensul de ieşire din ţară, având în vedere că în această perioadă traficul la frontieră se intensifică.
„În această perioadă, cetăţenii români, stabiliţi în străinătate şi cetăţenii străini, aflaţi în vizită în ţara noastră, se reîntorc în ţările de reşedinţă, motiv pentru care, în punctele de trecere, se înregistrează creşteri ale traficului de persoane şi mijloace de transport pe sensul de ieşire din ţară. Şi la frontiera de est se înregistrează creşteri ale traficului, în special pe sensul de intrare în ţară, ce sunt cauzate de numărul mare de persoane care vin să petreacă în România sărbătorile de iarnă pe rit vechi, dar şi de întoarcerea studenţilor din R. Moldova în marile centre universitare din ţara noastră”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.
Totodată, pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă, în continuare, participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.