15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialGoogle îl sărbătoreşte pe Louis Daguerre, inventatorul fotografiei

Google îl sărbătoreşte pe Louis Daguerre, inventatorul fotografiei

Motorul de căutare Google şi-a modificat, vineri, logoul de pe pagina principală pentru a marca împlinirea a 224 de ani de la naşterea lui Louis Daguerre, inventatorul fotografiei.

Pictor decorator francez, Louis Daguerre s-a născut pe 18 noiembrie 1787 la Cormeilles-en-Parisis, Franţa.

Daguerre a fost artist plastic, iniţial lucrând ca decorator de teatru, apoi pictor de decoruri. A executat decoruri remarcabile pentru Opera şi sala Aladin din Paris.

Însă Daguerre a devenit foarte cunoscut cu ocazia unor spectacole „dioramă”, împreună cu Charles Marie Bouton (1822), inventatorul acestui sistem, care consta în prezentarea unor tablouri de mari dimensiuni (22 x 14 metri, în cazul lor), alcătuit din diferite planuri şi care, sub aspectul unui joc de lumini, dădea spectatorului impresia realităţii.

Logoul afişat de Google în onoarea lui Daguerre arată ca o fotografie de familie veche, în sepia.

Daguerre împreună cu partenerul său Joseph Nicéphore Niépce a realizat cutia obscură în care a plasat o placă de cupru acoperită cu un strat de argint şi tratată cu vapori de iod pentru a o face sensibilă la lumină. Developarea imaginilor se făcea cu vapori de mercur şi o soluţie bazată pe sare obişnuită. Dagherotipia a fost primul procedeu de fotografiere.

Google îşi modifică frecvent logourile pentru a omagia diferite personalităţi ale culturii universale sau pentru a marca evenimente speciale din întreaga lume.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Toni Greblă va restitui Curții de Conturi suma de bani necuvenită

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat joi că va restitui, până la finalul anului, suma pe care Curtea de Conturi a...

Focar de infecții la una dintre cele mai mari maternități din București

Un focar de infecții a fost depistat la una dintre cele mai mari maternități din București, unde mai multe paciente susțin că au contractat...

Adrian Petre s-a râzgandit! Fostul atacant al naționalei de tineret nu se mai retrage

După ce a semnat cu Concordia Chiajna în această vară, Adrian Petre și-a reziliat contractul, dar conducerea clubului l-a convins să revină asupra deciziei. Adrian...
Ultima oră
Pe aceeași temă