5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecial380 de bolnavi de nervi nu mai au ce manca

380 de bolnavi de nervi nu mai au ce manca

Presedintele Consiliului Judetean Dambovita, Gheorghe Ana, a anuntat ca „problemele cu care se confrunta Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuropsihica de la Gura Ocnitei – inaugurat in urma cu un an si ajuns, in prezent, in colaps financiar – depasesc capacitatea de rezolvare a administratiei judetene”. El a mai declarat ca „nu mai pot fi gasite solutii, in conditiile in care centrul nu mai dispune de medicamente, iar bolnavii nu mai au ce manca”.
Reamintim gravele probleme cu care aceasta institutie (declarata model la inaugurarea din 12 iulie 2004) a inceput sa se confrunte la doar 10 zile de la deschidere. Atunci, la CRRN Gura Ocnitei au fost sistate internarile si au inceput presiuni in vederea restructurarii si desfiintarii sale, conform Strategiei Nationale pentru Protectia Speciala si Integrarea in Societate a Persoanelor cu Handicap, aparuta in 2003. Atata doar ca acest centru fusese realizat pe baza „unui manunchi legislativ”, respectiv HGR 182/21.03.1996, OUG 72/27.08.1999, aprobata prin Legea 55/19.04.2002, HGR 1141/ 17.10.2002, Legea 298/30.06.2003, HGR 869/03.06.2004. La inaugurare, CRRN Gura Ocnitei se prevedea a fi declarat „Centru-pilot de interes national”, astfel incat bugetul sau, de aproximativ 60 miliarde lei vechi (calculat de auditul ANPH), sa poata fi asigurat.
Dar prin Legea 343 din iunie 2004 CRRN Gura Ocnitei a intrat in subordinea Consiliului Local, in cadrul Directiei de Asistenta Sociala, care, bineinteles, nu are cum sa-l finanteze.
In prezent, potrivit analizelor facute asupra situatiei financiare de la CRRN Gura Ocnitei, presedintele Consiliului Judetean Dambovita, dl Gheorghe Ana, declara ca sunt necesare aproximativ 22 miliarde lei, dintre care 14 miliarde lei pentru plata salariilor, un miliard lei pentru hrana, 1,4 miliarde lei pentru medicamente si restul pentru utilitati. Iar bugetul centrului pentru acest an s-a epuizat.
De aceeasi parere este si dr. Mariana Savulescu, directoarea CRRN Gura Ocnitei, cea care a condus institutia si inainte, incepand din 1985. Domnia sa a adresat memorii si scrisori deschise tuturor forurilor implicate, inclusiv ANPH, Ministerelor Sanatatii si Muncii, primului ministru, Presedintiei. De nicaieri nu a venit nici o comisie de evaluare pe teren a situatiei, nu a primit nici un raspuns, nimic. In ultima scrisoare deschisa care ne-a parvenit, dna directoare declara: „Pentru ca atat eu, cat si presedintele Consiliului Judetean ne opunem incercarii de deturnare de fonduri europene prin schimbarea destinatiei institutiei, autoritatile au gasit cea mai „eleganta” modalitate de a o distruge: n-o mai finanteaza”.
In opinia dlui Silviu Didilescu, presedinte al ANPH, cel care coordoneaza din punct de vedere metodologic CRRN Gura Ocnitei, centrul trebuia restructurat pana acum, conform prevederilor „Strategiei” din 2003. Dar dl Didilescu nu se pronunta asupra faptului ca nimeni nu a modificat proiectul CRRN Gura Ocnitei in conformitate cu noile prevederi, ci in 2004, prin HGR 869/03.06.2004, proiectul a fost continuat, ajungand la finalizare fara nici o problema (!). Presedintele ANPH a declarat ca a facut, la randu-i, demersuri pentru gasirea unei solutii si stie ca situatia se analizeaza. Cat priveste faptul ca bolnavii nu mai au ce manca, dl Didilescu este de parere ca presedintele Consiliului Judetean va gasi solutii pe plan local, eventual renuntand la „repararea a vreo doi kilometri de drumuri, asigurandu-le astfel hrana pentru vreo 3 luni, pana se vor face toate evaluarile”.
In prezent, bolnavii de la Gura Ocnitei au ajuns la mila taranilor care vin cu marfa in pietele din judetul Dambovita.

Cele mai citite

FastGlioma: Inteligența artificială care identifică tumori cerebrale reziduale în doar 10 sec

Un model revoluționar bazat pe inteligență artificială, denumit FastGlioma, poate identifica în doar 10 secunde prezența tumorilor cerebrale reziduale în timpul operațiilor, potrivit unui...

România, pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru sănătate per locuitor

În anul 2022, cheltuielile medii pentru îngrijirea sănătății în Uniunea Europeană au fost de peste 3.600 de euro per locuitor, potrivit datelor Eurostat. România ocupă...

Guvernatorul Băncii Centrale a Indiei avertizează asupra riscului de revenire a inflației globale ridicate

Guvernatorul Băncii Centrale a Indiei (RBI), Shaktikanta Das, a atras atenția asupra riscurilor economice persistente, în ciuda succesului politicilor monetare globale de a evita...
Ultima oră
Pe aceeași temă