15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecial3500 de persoane au vizitat a cincea ediţie a Târgului Internaţional de...

3500 de persoane au vizitat a cincea ediţie a Târgului Internaţional de Vinuri Goodwine

 A cincea ediţie a Târgului Internaţional de Vinuri GoodWine, ce s-a desfăşurat în perioada 11-13 martie 2011  a atras în cele trei zile de târg aproximativ 3.500 de vizitatori.
 La târg au fost prezenţi 35 de producători de vin, importatori, distribuitori şi companii din domenii conexe.

„Pentru noi a fost un târg internaţional în adevăratul sens al cuvântului. Am semnat contracte cu achizitori din Japonia şi Cipru. Pot afirma că din punctul nostru de vedere a fost o ediţie reuşită”, a declarat Cătălin Grecu, Director Marketing la Compania Cotnari, Partener Oficial al Târgului Internaţional Goodwine.  

 Vizitatorii au putut degusta o gamă largă de soiuri de vin, din cele peste 350 prezente la târg, iar cele 50 de vinuri lansate în premieră la târg au captat atenţia vizitatorilor GoodWine. 
 
 Participare activă la Goodwine au avut şi somelierii, reprezentanţi ai Asociaţiei Somelierilor din România şi a Federaţiei Somelierilor din România, care prin intervenţiile de specialitate avute în timpul showurilor gastronomice, au facilitat simbioză între vinuri şi produsele culinare.
 
 Următoarea ediţie a târgului de vinuri GoodWine va avea loc în luna noiembrie 2011. 

Cele mai citite

Autoturism lovit de un tramvai în Capitală. Șoferul a murit

Bărbatul a rămas încarcerat în mașină mai bine de 30 de minute Accidentul s-a petrecut pe Șoseaua Progresul. Circulaţia tramvaielor pe liniile 1, 10, 11,...

Aproximativ 6.000 de incidente de securitate zilnice la domeniile „.ro”. Digitalizarea și AI, esențiale pentru viitor

Aproximativ 6.000 de incidente de securitate cibernetică au loc zilnic la domeniile ".ro", a anunțat miercuri Victor Vevera, directorul general al Institutului Național de...

Adrian Petre s-a râzgandit! Fostul atacant al naționalei de tineret nu se mai retrage

După ce a semnat cu Concordia Chiajna în această vară, Adrian Petre și-a reziliat contractul, dar conducerea clubului l-a convins să revină asupra deciziei. Adrian...
Ultima oră
Pe aceeași temă