1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialRomânia reciclează doar 1% din deşeuri

România reciclează doar 1% din deşeuri

Numai 1% din deşeurile municipale colectate la nivel naţional în România sunt reciclate, în timp ce restul de 99% supraaglomerează gropile de gunoi. România pierde resurse valoroase deoarece nu reuşeşte să recicleze deşeurile şi în acelaşi timp poluează mediul.

Necunoaşterea legislaţiei de către autorităţile locale, lipsa infrastructurii, preocuparea limitată pentru alternativele la depozitare, slaba absorbţie a finanţării europene în domeniu sunt numai câteva motive care explică proasta gestionare a deşeurilor în România, relevă studiul dat astăzi publicităţii de către Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis şi Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, iniţiatorii Coaliţiei pentru România Curată.

„România nu îşi gestionează eficient deşeurile produse. Când doar 54% din populaţie e deservită de servicii de salubritate şi când numai 1% din deşeurile municipale colectate sunt reciclate, la nivel naţional, restul de 99% supraaglomerând rampele de gunoi, avem motive serioase de îngrijorare. Dacă luăm în calcul şi noua legislaţie europeană în materie de gestiune a deşeurilor, în care un accent deosebit este pus pe prevenirea şi reutilizarea deşeurilor, atunci putem spune că România se află foarte departe şi de standardele europene dar şi de rigorile un mediu înconjurător sănătos şi curat” declară Dan Bărbulescu Director Excutiv, Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta.

Studiul „România: de la groapa de gunoi la europubelă. Monitorizarea aplicării legislaţiei europene privind deşeurile în România”, realizat în perioada iulie 2010 – iulie 2011, şi-a propus să urmărească atât transpunerea directivelor europene cu privire la gestionarea deşeurilor în legislaţia naţională, cât şi implementarea şi aplicarea acestora într-un număr de zece judeţe (Argeş, Braşov, Cluj, Constanţa, Harghita, Iaşi, Maramureş, Tulcea, Vâlcea şi municipiul Bucureşti).

Potrivit studiului, una dinprincipalele probleme în domeniul gestionării deşeurilor este necunoaşterea de către autorităţi a obligaţiilor legale în domeniu. Peste 95% din autorităţile locale nu cunosc faptul că există ţinte legal stabilite, deşi au obligaţii legale pentru asigurarea infrastructurii necesare colectării selective.

În prezent în România marea majoritate a depozitelor de deşeuri nu respectă normele europene, iar problema depozitelor ilegale persistă, mai ales în mediul rural, în ciuda eforturilor de desfiinţare.

Prin încheierea contractelor de concesionare a serviciilor de salubritate, autorităţile locale nu îşi mai asumă obligaţiile privind îndeplinirea ţintelor de colectare şi reciclare a deşeurilor, asumate de Romania la nivel national.

 

În ciuda adoptării, la nivel formal, de către România, a principiului ierarhiei deşeurilor, autorităţile nu se preocupă să recicleze deşeurile. Valorificarea prin incinerare este aproape inexistentă, iar pentru deşeuri ca uleiurile uzate sau nămolurile de epurare nu există condiţiile necesare pentru recuperarea respectiv valorificarea în agricultură, deşi există un cadru normativ aferent.

Incapacitatea autorităţilor locale de a absorbi finanţare UE este o altă problemă. După aproape 4 ani de la iniţierea POS Mediu, program prin care sunt alocate aproximativ 991 milioane de euro pentru sisteme de gestiune a deşeurilor, şi cu mai puţin de 3 ani până la încheierea perioadei de finanţate actuale, a fost contractată doar aproximativ 37% din sumă şi au fost cheltuiţi efectiv puţin mai mult de 2% din bani.

„Sperăm ca această cercetare să reprezinte, pe lângă un semnal de alarmă, un document de lucru pentru autorităţile centrale şi locale care au atribuţii în menţinerea unui mediu sănătos şi curat” subliniază Costel Popa, Preşedinte, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă