1.1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialImobiliare: case la preţ de apartament

Imobiliare: case la preţ de apartament

Tot mai mulţi români optează pentru o casă pe pământ. Printre avantajele locuirii la casă se numără suprafaţa utilă mai generoasă, mai mult confort pentru fiecare membru al familiei, fără vecini zgomotoşi şi facturi mari la utilităţi, risc seismic mai mic.

Dacă până acum costul de achiziţie sau de construire al unei case era de obicei mai mare decât cel al unui apartament, în ultima vreme, această problemă a fost diminuată, preţurile devenind mult mai accesibile. Un astfel de exemplu sunt casele din cadrul proiectului rezidenţial dezvoltat de Green Future în nordul Capitalei, al căror preţ este asemănător cu cel al apartamentelor cu aceeaşi suprafaţă utilă. Este vorba despre locuinţe ce însumează 144 de metri pătraţi construiţi, împărţiţi în trei dormitoare, trei băi, living, bucătărie, două locuri de parcare şi un spaţiu verde propriu, de care puteţi să vă bucuraţi împreună cu familia şi prietenii. Acestea au clasă energetică A, rezultată dintr-o izolaţie termică corespunzătoare, şi se află într-o zonă liniştită şi lipsită de poluare. Preţul de achiziţie al unui asemenea imobil este de doar 88.000 de euro. Deşi începute în plină criză, primele două proiecte dezvoltate de Green Future au avut un real succes datorită facilităţilor oferite la preţuri comparabile cu cele ale apartamentelor, care au o suprafaţă de două ori mai mică.

Bucureştenii preferă trei camere

Aproximativ jumătate dintre bucu­reş­tenii aflaţi în căutarea unei locuinţe sunt interesaţi de apartamente cu trei camere, mai ales că acestea s-au ieftinit cel mai mult. Acest fapt reiese din ultimele date prezentate de portalul imobiliar IMOPEDIA.ro, tendinţa fiind observată pe piaţa din România începând cu anul 2009, când preţul locuinţelor cu trei camere a scăzut semnificativ, ajungând foarte aproape de cel al apartamentelor cu două camere. Acest fapt reiese din ultimele date prezentate de portalul imobiliar IMOPEDIA.ro. Acest comportament a putut fi observat pe piaţa din România începând cu anul 2009, când preţul locuinţelor cu trei camere a scăzut semnificativ, ajungând foarte aproape de cel al apartamentelor cu două camere.

Dacă în perioada de boom imobiliar cele mai căutate proprietăţi erau garsonierele şi apartamentele cu două camere, astăzi, la cinci ani de la izbucnirea crizei, românii profită de scăderea preţului şi vor locuinţe cu mai multe camere. Astfel, 43% din bucureştenii dornici de achiziţia unui apartament caută proprietăţi cu trei camere, în timp ce 35% iau în calcul un apartament cu două camere, iar 11% se gândesc la o garsonieră. Potrivit datelor IMOPEDIA.ro, doar 9% din bucureşteni ar dori să se mute într-un apartament cu patru camere. În ceea ce priveşte preţul pe care bucureştenii ar fi dispuşi să îl achite într-o tranzacţie imobiliară, datele IMOPEDIA.ro arată că acesta se încadrează în plafonul stabilit de Prima Casă, respectiv 60.000 euro. Aproximativ un sfert dintre potenţialii cumpărători au bugete ce variază între 60.000 şi 100.000 euro. Sub 10% din români ar plăti mai mult de 100.000 euro pentru o locuinţă în Capitală.

Principalele criterii de căutare a unei locuinţe sunt numărul de camere (39%), preţul (28%) şi zona (21%).

Locuinţele noi câştigă tot mai mult teren în faţa proprietăţilor situate în imobile vechi.

“Dacă în 2008, doar 3% din clienţi aveau ca primă opţiune de căutare un apartament nou, în 2013 procentul a ajuns la 33%. Un alt factor care a dus la creşterea acestui procent este legat de preţul locuinţelor noi. Dezvoltatorii imobiliari au înţeles că în această perioa­dă clienţii sunt mult mai chib­zuiţi cu banii şi au adus în piaţă oferte tentante, cu preţuri apro­piate de cele ale locuinţelor situate în imobile vechi” explică Răzvan Muntean, general manager IMOPEDIA.ro.

Numărul mare de oferte din piaţă îi determină pe clienţi să nu se mai grăbească să semneze actele de vânzare-cumpărare aşa cum se întâmpla perioada de vârf a pieţei imobiliare. Dacă înainte de 2008, un apartament scos la vânzare îşi găsea cumpărător în cel mult două luni, în această perioadă, un vânzător aşteaptă, în medie, între şase şi opt luni până reuşeşte să încheie tranzacţia imobiliară.

Topul celor mai căutate zone rezidenţiale din Bucureşti este: Titan, Militari, Drumul Taberei, Berceni şi Bucurestii Noi.

Mai ieftin

Dacă în martie 2008 preţul mediu solicitat pentru un apartament de 3 camere în Bucureşti era de aproape 150.000 euro, în martie 2013 acesta era de doar 70.000 euro, o scădere cu peste jumătate. Analiza portalului Imobiliare.ro arată că o dată cu ieftinirea masivă consemnată în ultimii cinci ani pe segmentul rezidenţial, diferenţa dintre anumite categorii de imobile s-a îngustat considerabil. În martie 2008, un bucureştean trebuia să plătească aproape 41.000 de euro pentru a trece de la o garsonieră la un apartament cu două camere. Astăzi, diferenţa dintre cele două categorii de locuinţe s-a redus la mai puţin de jumătate, respectiv aproximativ 19.000 de euro. Pentru a trece de la un apartament cu două camere la unul cu trei, dacă în urmă cu cinci ani diferenţa era de 26.000 de euro, astăzi ea se situează la circa 14.000 de euro.

Proiectul rezidenţial Green Future. Info: www.casealtfel.ro, tel.: 0722.220.608; 0720.110.044

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă