16.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialEDITORIAL. Din nou acasă

EDITORIAL. Din nou acasă

Încet, încet, ne adunăm pe la căşile noastre din concedii şi vacanţe, chiar dacă temperaturile ridicate ne-ar fi tentat la oarece prelungiri. Ne-am încărcat bateriile şi ne-am îmbogăţit experienţa, ceea ce ne-a adus numeroase idei noi.

Unii dintre noi au peregrinat pe alte meleaguri şi, cu cât mai departe şi exotice acestea, a fost aleasă calea shoppingului pentru a rămâne cu amintirile plăcute. Unii, care care ştiu că vintage-ul este la modă, chiar au profitat mai mult şi au vizitat prin Occident binecunoscutele târguri de obiecte vechi, ochind câteva dintre ele care, sigur, folosite ca accent, le vor împodobi şi energiza locuinţele.

Dar, mai mult, se vor mândri în faţa prietenilor cu ele, mai ales că, alese cu pricepere, pot însemna şi o afacere, mică, dar bună.

Obiectele tradiţionale, în special cele lucrate manual, create de meşteri artizani, fie ele decoraţiuni, accesorii pentru casă sau obiecte de lifestyle, obiecte entice sau vintage, pot oricând aduce o plusvaloare interiorului (de multe ori pot fi şi de exterior), mai ales dacă sunt bine alese şi, în special bine potrivite la amenajarea şi ambianţa casei.

Iar această potrivire nu este de loc uşoară. Nu ar fi rău ca să cereţi şi alte păreri, cel mai bine fiind a unui specialist. Aceasta deoarece îngrămădirea de obiecte frumoase, interesante, de care deseori suntem legaţi sentimental şi ne aduc aminte de frumoase vacanţe, poate fi mortală pentru un interior, lesne poate duce spre kitsch.

De multe ori trebuie să renunţăm la la unele dintre obiecte pentru a salva o ambianţă, ceea ce, deasemenea, este o întreprindere extrem de delicată. Iarăşi poate o privire de specialist nu strică, să spună ce merită în continuare şi ce nu.

Pentru cei care au ales plaiurile româneşti pentru petrecerea concediului cred că alegerea le-a fost satisfăcută. Cel puţin din punctul de vedere al contactului cu case tradiţionale, fie ele din Maramureş, Bucovina, Deltă sau centrul ţării.

Inspiraţia de la acestea este nesecată, atât în ceea ce privesc soluţiile constructive, cât şi a obiectelor tradiţionale româneşti.

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă