17.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialCOMENTARIU: Canicula şi apa

COMENTARIU: Canicula şi apa

Deşi se spune că de acum vara e ca şi trecută, canicula ne face în continuare să ne gândim cum să ne protejăm de căldură. Pe parcursul perioadei am prezentat diverse soluţii, de la umbrire, la condiţionare aer şi aparate de refrigerare.

Apa, sub diversele ei utilizări, este de departe, soluţia la care putem apela cu succes. Există diverse variante în acest sens. Desigur, cea care ne vine în primul rând în minte este a unei piscine.

Şi din acest punct de vedere există diferite soluţii de construcţie şi specialişti, în funcţie în primul rând de bugetul avut la dispoziţie.

Se poate apela inclusiv la soluţii mai ieftine şi mai practice, cum sunt piscinele gonflabile, mai ales că un bazin (care, este adevărat, în afară de faptul că în el se poate face mişcare, chiar înot, se poate accesoriza şi atunci apar numeroase delicii) necesită îngrijire constantă.

Mai există o problemă legate de piscine, şi anume legat de faptul că utilizarea reală este la noi de două, maxim 3 luni pe an, şi atunci chiar în perioada vacanţelor, cînd tentaţiile sunt mari de a nu sta acasă.

O altă variantă este iazul, pentru care, am văzut, construcţia este mult mai uşoară şi nici nu sunt probleme de mărime, în sensul că se pot realiza şi de dimensiuni mici.

O idee importantă de speculat este aceea că apa care circulă împrospătează aerul, ne răcoreşte şi ne energizează. De aceea, o soluţie excelentă pentru cei care au grădini este cea a unei cascade (şi aceasta poate fi de dimensiuni mai mici) sau a unei fântâni, apa fiind uşor de recirculat cu ajutorul unei pompe.

Deasemenea, în lipsa grădinii, se poate recurge la soluţia unei mici fântâni (de exemplu feng shui) poziţionată pe terasă, balcon sau chiar în interior. Doar câteva sute de lei vă poate aduce mult confort termic.

În sfârşit, alte idei sunt legate de îmbunătăţirile şi dotările care se pot face în baie, cu alte cuvinte, la apelul la soluţiile tip SPA. Este de notat că bateriile de baie şi instalaţiile de duş au încorporate în prezent soluţii care asigură relaxare, cum sunt cele de la Kludi.

Desigur însă că băile cu hidromasaj pot asigura experienţe de neuitat şi o adevărată sănătate cu ajutorul apei, mai cu seamă că se pot monta şi în curte.

Cele mai citite

Percheziții la două case de licitații. Există bănuieli că ar fi oferit lucrări de artă falsificate

Poliţiştii din Bucureşti au efectuat percheziţii la două case de licitaţie din Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea de infracţiuni economice și de fals....

Încă o lovitură pentru Barcelona! Și Fermin Lopez s-a accidentat

FC Barcelona se confruntă cu o serie de accidentări importante, după ce și mijlocașul Fermin Lopez a fost declarat indisponibil pentru trei săptămâni. După victoria...

Nicolae Ciucă are un plan pentru relansarea industriei românești: „România produce”

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că i-a cerut ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, să prezinte şi în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL planul...
Ultima oră
Pe aceeași temă