Cele mai dificil de vizitat ţări din lume nu sunt şi cele mai puţin preferate de turişti. Absenţa din top a Coreei de Nord ar putea să vă uimească, însă regimul de la Phenian pare destul de deschis în privinţa turismului. Problema nord-coreenilor este alta: aproape nimeni nu vrea să viziteze o ţară în care portretele iubiţilor conducători sunt peste tot.
Pentru a stabili care sunt ţările cele mai inaccesibile din lume, nu trebuie să ne orientăm doar după criteriul geografic, aşa cum ar părea firesc la prima vedere. Pentru statele aflate la capătul pământului, s-a inventat transportul aerian, iar dacă veţi găsi combinaţia perfectă de zboruri şi escale, drumul durează mai puţin de o zi prelungită de muncă. Vom vorbi, în schimb, despre posibilitatea obţinerii unei vize, despre siguranţa turiştilor odată ajunşi la destinaţie, precum şi despre indispensabilele mijloace de transport.
Obţinerea vizei reprezintă cel mai important criteriu. Dacă nu puteţi obţine o astfel de viză, nu veţi reuşi să vizitaţi legal ţara respectivă. Dacă spiritul de aventură vă biruieşte, gândiţi-vă că până şi regii au ajuns, de-a lungul timpului, la închisoare. În anumite state, mai puţin civilizate decât România, sistemul judiciar nu iartă pe nimeni. În plus, există ţări unde este mult mai uşor să obţii o viză de la ţările aflate în vecinătatea lor decât de la ambasadele aflate mai aproape de România. Informaţi-vă temeinic înainte de a porni la drum, căci nu vorbim despre o călătorie în Vama Veche, ci despre o vacanţă pe care am dori s-o petrecem în Arabia Saudită sau Turkmenistan.
Siguranţa reprezintă o problemă majoră pentru turistul care nu se numeşte Indiana Jones. Bineînţeles că noi, oamenii de rând, ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a vizita o ţară măcinată de un război civil sau care se află, constant, pe picior de război. Însă până şi în astfel de ţări există anumite zone relativ sigure. Nu vă bazaţi, însă, pe noroc sau pe ceea ce unii oameni ar numi ”destin”.
Nu în ultimul rând, sistemul de transport îşi spune cuvântul acolo unde turiştii urmează să-l rostească pe-al lor. Majoritatea statelor lumii sunt bine acoperite de o vastă reţea de transport rutier, feroviar, aerian şi chiar maritim. Există, însă, şi ţări unde nu operează decât o singură companie aeriană, doar în anumite zile şi la preţuri de monopol. Însă nu intraţi în panică. Autorul site-ului garfors.com, Gunnar Garfors, a vizitat 198 de state ale lumii. Dacă el a reuşit, oricine poate reuşi. Singura problemă poate fi cea a locului de muncă din România, ce s-ar putea evapora până la întoarcerea voastră din Kiribati.
Într-un top întocmit de Business Insider şi de garfors.com, pe locul 6 în topul celor mai greu de vizitat state se află Pakistanul, urmat, în ordine, de Libia, Somalia, Turkmenistan, Siria, Uzbekistan, Rusia (pe locul 12 din 198!), Nauru, Kiribati şi Butan. După cum aţi remarcat, în Rusia, statul care se află, în top, între Norvegia şi Coreea de Nord din Extremul Orient, pare să se ajungă mai greu decât în Somalia.
Afganistan
Afganistanul se află pe poziţia a cincea în topul garfors.com. Statul afgan a fost vizitat, în anul 2012, de 17.500 de turişti, conform New York Times, care scrie că „talibanii au un mesaj pentru turiştii străini, mai ales dacă provin din cele 50 de state membre ale coaliţiei care sprijină guvernul de la Kabul: o mare greşeală!”. Însă peisajele sunt încântătoare, iar monumentele istorice care nu au fost distruse (încă) de către talibani te trimit cu gândul la istoria milenară a poporului cultivator de opiu. Multe dintre ambasadele afgane din statele europene nu oferă vize decât jurnaliştilor şi personalului militar. Însă nu vă panicaţi: vă puteţi înrola oricând în armată, nu înainte de a întocmi o listă care să cuprindă costurile şi beneficiile unui astfel de gest. Unii spun că peisajele din insulele greceşti sunt mai spectaculoase decât munţii plini de grote cu talibani.
Arabia Saudită
Statul saudit deţine atât de mult petrol, încât turismul devine din ce în ce mai puţin interesant. Obţinerea unei vize reprezintă o adevărată provocare pentru turiştii solitari, însă devine mult mai facilă pentru cei care doresc să viziteze Arabia Saudită prin intermediul unei mari agenţii de turism. Femeile trebuie să fie însoţite, în mod obligatoriu, de către un bărbat, indiferent dacă este vorba despre soţ, frate sau fiu. Nisipul vă poate trimite cu gândul la poveştile din „1001 de nopţi”, însă putem condimenta literatura personală cu un barbeque în mijlocul deşertului, cu un safari prin deşert sau cu participarea sau asistarea la un raliu organizat printre dunele de nisip.
Guineea Ecuatorială
Ţara este condusă de dictatorul Teodoro Obiang Nguema Mbasogo, deşi el preferă să fie numit „domnul preşedinte”. Distribuirea banilor proveniţi din exploatarea şi vânzarea petrolului este extrem de inegală. Drepturile omului sunt, practic, inexistente, iar traficul de carne vie a devenit o afacere şi chiar un hobby pentru „băieţii deştepţi” ai ţării. Ca turist, acolo faci ce vrei, aşa cum şi localnicii şi-au rezervat dreptul de a face ce vor ei. Peisajele sălbatice pot avea un farmec incredibil, dacă vă lasă stomacul să vă bucuraţi de ele într-o astfel de ţară. Viza este incredibil de dificil de obţinut, iar din Europa este imposibil. Atenţie! În Guineea Ecuatorială, o legitimaţie de presă nu înseamnă absolut nimic. Doar dacă nu doriţi să fondaţi voi un trust de presă ai căror angajaţi să umble prin sate, înarmaţi până-n dinţi.
Eritreea
Micul stat din estul Africii este singura ţară aflată sub Coreea de Nord în topul privind libertatea presei. Liderii partidului unic sunt nişte maeştri ai îngrădirii libertăţii de exprimare. Procesul obţinerii unei vize durează între şase şi opt săptămâni. Însă Asmara reprezintă un rai pentru arhitecţi, fotografi şi băutorii de bere.
Angola
Angola este o ţară a cărei economie se bazează pe exploatarea resurselor de petrol, iar oamenii cu simţul umorului ar putea spune că dificultatea obţinerii unei vize ţine de teama locuitorilor de a fi invadaţi de şomerii din Grecia, Spania sau Irlanda. Uriaşele diferenţe dintre locuitorii ţării privind averile personale sunt la ordinea zilei. Când părăsiţi ţara, poliţia de frontieră vă va lăsa fără nici o kwanza, care reprezintă moneda locală. De aceea, vameşii şi poliţiştii de frontieră trec, în Angola, drept nişte oameni înstăriţi.
