O capsulă rusească Soyuz a fost lansată spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), marţi, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, având la bord trei astronauţi – doi ruşi şi un american -, în cadrul unei misiuni spaţiale care va dura până în luna septembrie, informează AFP.
Ruşii Ghenadi Padalka şi Serghei Revine şi americanul Joseph Acaba au decolat la ora 03.01 GMT, la bordul capsulei Soyuz TMA-04M, din stepele din această fostă republică sovietică din Asia Centrală.
Capsula s-a plasat pe orbita Terrei la câteva minute după lansare, au indicat specialiştii ruşi.
Conectarea cu ISS este prevăzută să aibă loc joi, la ora 04.39 GMT.
În măsura în care timpul le va permite, astronauţii de la bordul ISS au declarat că intenţionează să urmărească meciurile de fotbal de la Euro 2012, ce vor avea loc în Ucraina şi Polonia în perioada 8 iunie – 1 iulie, dar şi Jocurile Olimpice de vară de la Londra, în perioada 27 iulie – 12 august, a precizat Ghenadi Padalka.
Lansarea acestei capsule Soyuz a fost amânată timp de o lună şi jumătate, după descoperirea unei fisuri într-unul din pereţii vehiculului spaţial prevăzut iniţial pentru această misiune, la care s-a renunţat apoi din motive de securitate.