Ultimele cercetări au dovedit ca dragostea este rezultatul un proces care implică 12 zone ale creierului, nicidecum doar fluturaşi în stomac.
A te îndrăgosti nu este atât de simplu precum pare, deşi se întâmplă foarte repede. Dragostea adevărată, profundă şi nebunească este rezultatul unei activităţi cerebrale rapide, dar complexe a creierului uman, potrivit studiului „Neuroimagistica dragostei”, citat de The Independent.
Cercetarea demonstrază că anumite regiuni ale creierului, precum girusul frontal mijlociu şi cortextul cingular anterior, precum şi anumite substanţe chimice ca factorul de creştere nervoasă, dopamina şi oxitocina, sunt toate implicate în procesul iubirii. Unele din aceste zone ale creierului sunt, de asemenea, active şi responsabile pentru starea de euforie pe care oamenii o simt atunci când folosesc droguri, ceea ce sugerează că dragostea poate avea un efect similar cu cel al cocainei asupra creierului.
„Deşi multe teorii despre emoţie au inclus dragostea în categoria sentimentelor de bază, aceasta este mai mult decât atât. Iubirea include atât emoţii primare cât şi emoţii complexe, motivaţii direcţionate către un scop, felul în care o persoană îşi imaginează corpul în mintea sa, cunoaştinţele şi capacitatea de evaluare a îndragostitului”, spune Stephanie Ortigue, doctorul care a coordonat studiul.
În centrul cercetării se află imaginile obţinute prin rezonanţa magnetică funcţională, sau fRMI, un instrument relativ nou care este folosit pentru a detecta activitatea celebrala. Cu cât o zonă a creierului lucrează mai intens, cu atât mai mult oxigen este consumat. Analiza fRMI detectează creşterea fluxului de sânge necesară pentru a furniza oxigen creierului. Cu ajutorul acestui instrument, specialiştii pot localiza exact zonele din creier implicate în procesele mentale precum instinctul sexual şi dragostea.
Acest instrument este folosit în numeroase domenii, de la studiul bolilor mentale şi până la detectorul de minciuni. Spre exemplu, identificarea zonelor din creier care sunt responsabile pentru sentimentul de durere sau anxietate, ajută la dezvoltarea de noi terapii.
Cartografierea cursului dragostei prin creier nu este pur şi simplu un exerciţiu academic. Înţelegerea modul în care functioneaza reţelele creierului care sunt active în timp ce un om este îndrăgostit poate ajuta medicii să înţeleagă mai bine problemele din relaţii şi comportamentele sexuale. Aceasta poate oferi medicilor, psihologilor şi terapeuţilor noi tratamente pentru cuplurile care suferă de dependenţa de dragoste, privarea de dragoste, sau respingere în dragoste.
„O mai bună înţelegere a sentimentului de dragoste, indică un respect mai mare pentru importanţa rolul său în domeniul sănătăţii mintale şi fizice”, spune doctorul Ortigue.
Studiul dragostei cu ajutorul imagisticii prin rezonanţa magnetică funcţională presupune scanarea creierelor voluntarilor, bărbaţi şi femei, după ce aceştia au fost expusi la stimuli vizuali, precum poze cu persoana iubita. Doctorul Ortigue şi colegii săi de la Universităţile Siracuza şi Virginia de Vest şi Spitalul Universitar din Geneva au realizat şase studii în care au fost implicat 120 de persoane pntru a realiza o harta a dragostei în creier.
Într-unul dintre experimente, 17 bărbaţi şi femei, care au declarat că sunt îndrăgostiţi profund de partenerii lor, au fost analizati in timp ce se uitau la o imaginea a partenerului timp de 17 secunde. Scanările au arătat că a existat o creştere a activităţii în zona nucleilor bazali din creier care este asociată cu dopamina şi cu senzaţiile de euforie şi recompensă. Aceleaşi regiuni sunt active şi atunci când oamenii folosesc cocaină.
Activitatea sporită a fost, de asemenea, observată în hipocampusul posterior, o zonă responsabilă pentru memorie şi asociaţiile mentale. A existat de asemenea activitate în zonele de prelucrarea a emoţiilor şi a recompenselor, în timp ce în zonele asociate cu anxietatea şi frica,, activitatea a fost foarte scăzută.
Aşadar, analiza doctorului Ortigue arată că dragostea pasională implică zonele creierului responsabile pentru emoţie, motivaţie, recompensă, cogniţie socială, atenţie şi auto-reprezentare sau imaginea corpului.
Ce au în comun dragostea şi cocaina
Activitatea în aceste zone ale creierului duce la creşterea nivelurilor unor substanţe chimice în creierul persoanei îndrăgostite, printre care dopamina, oxitocina, adrenalina, vasopresina şi o scădere a nivelului de serotonină, ceea ce duce la simptomele clasice ale dragostei, cum ar fi gândurile obsesive în legatură cu persoana iubită, dorinţa de a fi împreună, euforie şi energie.
Dopamina este asociată cu sentimente de euforie, cu motivaţia, activitatea motorie, dorinţa, pofta şi dependenţa, în timp ce adrenalina sporeşte atenţia şi îmbunătăţeşte memoria pe termen scurt, induce hiperactivitate şi un comportament orientat spre un anumit ţel. Tot adrenalina determină creşterea ritmului inimii.
Importanţa dopaminei a fost demonstrată într-o serie de studii pe animale. Într-un studiu cu şoareci de câmp, când o femelă a fost împerecheată cu un mascul, nivelul de dopamină a crescut la 50 la sută. Când femela a fost injectată cu un medicament care blochează activitatea dopaminei, ea şi-a pierdut interesul pentru mascul. De asemenea, specialiştii au observat creşterea nivelurilor de vasopresină şi oxitocină (aşa-numitul „hormon al iubirii şi al alintului” eliberat ca răspuns la stimuli, inclusiv din contactul de piele), ambele substanţe chimice care ajută la stablizarea relaţiilor.
Factorul de creştere nervoasă (NGF) este, de asemenea, implicat în acest procesul complex al iubirii în creier. Cercetătorii de la Universitatea din Pavia, Italia, au observat că persoanele care s-au îndrăgostit recent au avut în sânge niveluri mai mari de NGF decât cei care se aflau în relaţii stabile. Cu cât nivelul de NGF este mai mare, cu atât intensitatea relaţiei este mai mare. Aceste constatări sugerează faptul că NGF pot fi implicat în etapele foarte timpurii ale dragostei.
„Datele noastre demonstrează pentru prima dată că nivelurile variabile ale factorului de creştere nervoasă sunt mai crescute în rândul persoanelor îndrăgostite, ceea ce sugerează rolul important al acestei molecule în „chimia socială” a oamenilor”, spun cercetătorii.
Emoţia, mai puternică decât instinctul
Cercetătorii de la Universitatea Rutgers din SUA au analizat, de asemenea, legăturile dintre iubirea romantică şi activitatea creierului. Ei cred că dragostea romantică reprezintă unul dintre cele trei sisteme cerebrale primare de la păsări şi mamifere care au evoluat spre reproducerea directă.
Sugestia este că instinctul sexual a evoluat pentru a motiva indivizii să caute o serie de parteneri de împerechere, în timp ce atracţia şi romantismul a evoluat pentru a-i motiva pe oameni să prefere anumiţi parteneri, iar ataşamentul a evoluat pentru determina cuplurile să rămână împreună destul de mult timp pentru a-şi îndeplini responsabilităţile parentale.
Cercetătorii, care au efectuat, de asemenea, studii pe oamenii care au fost respinşi în dragoste, spun că puterea de a iubi este mai mare decât instinctul sexual. Dragostea este mai puternică decât instinctul sexual, pentru că atunci când avansurile sexuale sunt respinse, oamenii nu se sinucid şi nici nu încearcă să omoare pe altcineva. În schimb, se întâmplă ca iubiţii abandonati să se înfurie şi să încerce să se sinucidă sau să comită o crimă ori să cadă într-o depresie clinică.
Colecţia de zone ale creierului care sunt active în dragoste pasională sau romantică pare să fie unică deoarece studiile au arătat că dragostea maternă şi cea necondiţionată implică alte zone cerebrale.
Cele 12 zone ale creierului implicate în dragoste pasională sunt: nucleului caudat, putamenul, talamusul, zona ventrală tegmentală, insula, cortextul cingular anterior, hipocampusul posterior, occipitalul, regiunea occipito-temporală/regiunea fusiformă şi patru dintre girusurile din creier.
„Natura recompensatorie a iubirii romanice şi a dragostei maternale necondiţionate facilitează crearea de legături emoţionale puternice între oameni. Astfel de legături emoţionale stabile pot contribui la conservarea speciei umane”, spun cercetătorii.
Care sunt declanşatorii?
Cercetătorii au folosit o electroencefalogramă de înaltă densitate pentru a măsura volumul de activitate electrică între celulele creierului. Rezultatele au arătat că atunci când oamenii citeau numele persoanei iubite, în creier în zona girusului angular începea activitatea electrică.
Această zonă este responsabilă pentru procesarea imaginilor şi a sunetelor, pentru descifrarea limbajului, a metaforelor şi pentru reprezentarea propriului corpului. Persoanele cu leziuni în această zonă a creierului suferă o serie de simptome clasice, inclusiv depresie, memorie slabă, frustrare, relaţii dificile, beligeranţă, dificultate cu în întelegerea metaforelor şi tulburări de reprezentare corporală.
Aceste rezultate sugerează faptul că creierul raspunde la stimuli legaţi de persoana iubită „cât ai clipi”. Romanticii, care au promovat mult timp ideea de dragoste la prima vedere, poate că au dreptate până la urmă.
