3 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSpecialVin notele electronice!

Vin notele electronice!

„Catastifele” în care profesorii trec notele şi mediile elevilor ar putea fi înlocuite cu softuri specializate: cataloage computerizate, cu cheie electronică şi parolă.

Catalogul obişnuit, spaima orelor de liceu, ar putea deveni, în scurt timp, istorie. În loc să treacă fiecare notă şi absenţă în obişnuitele cataloage cartonate, este posibil ca profesorii să înceapă să folosească un soft accesat cu cheie electronică şi parolă introduse în calculatorul de la catedră. Acest sistem funcţionează deja de peste un an la Liceul „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi ar putea să fie extins la nivelul întregii ţări. Fiecare profesor are partiţia lui, nu poate intra la alte discipline, doar directorul are acces la întreaga „oglindă” a şcolii, iar fiecare părinte are un cont. Softul este multifuncţional: face singur medii şi statistici pe materii şi pe clase şi poate ţine locul unei şedinţe cu părinţii.
„Fiecare părinte poate vizualiza situaţia copilului său. Nu mai e ca pe vremea când elevul trebuia să arate carnetul de note, acum părintele vede tot”, a explicat deputatul PDL Marius Spânu, în al cărui colegiu electoral se află Liceul „Vasile Alecsandri”, primul din ţară care are un catalog electronic în paralel cu cele obişnuite, a căror eliminare nu este permisă de legea actuală. Softul pentru catalogul viitorului le permite profesorilor să facă observaţii pentru fiecare elev în parte. Astfel, dacă profesorul scrie că „elevul Popescu nu a ştiut Teorema lui Pitagora” sau „elevul Ionescu a fost impertinent”, informaţia ajunge, în timp-record, şi la părintele care accesează contul. Odată centralizat la nivelul întregii ţări, catalogul electronic ar putea fi folositor şi pentru statistici naţionale. „De exemplu, dacă la jumătatea semestrului vrei să vezi câţi copii nu au note de trecere la un anumit obiect în toată ţara, o poţi face în câteva secunde”, explică deputatul.

50.000 de euro pe patru ani

Brevetul pentru noul soft aparţine firmei Adservio, din Iaşi, care urmează să implementeze programul în alte patru mari licee ieşene. Realizatorii softului asigură că sistemul este unul foarte sigur, asemănător celor bancare. „Este vorba despre o dublă securizare: cheia electronică, adică stick-ul pe care profesorul îl introduce în calculator, şi parola”, explică PR Managerul firmei, Costi Andreiescu. Dacă profesorul pierde cheia electronică şi aceasta este găsită de un elev, cel din urmă trebuie să afle şi parola ca să intre în catalog. Dacă reuşeşte şi acest lucru, eforturile îi vor fi în van, pentru că, în cazul pierderii cheii, toate informaţiile de după ultima accesare a profesorului sunt invalidate. Catalogul electronic costă 50.000 de euro pentru un liceu de 50 de clase, pe un contract de patru ani, şi include trainingul profesorilor, cheile electronice, mentenanţa pe durata contractului şi plata serviciilor de internet. Deputatul Marius Spânu şi inspectori şcolari din Iaşi au purtat discuţii în mai multe rânduri cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei pentru implementarea acestui proiect la nivel naţional, dar fără a primi un răspuns. Contactaţi de România Liberă, oficialii Biroului de Presă al ministerului au cerut amânare pentru transmiterea unui punct de vedere oficial. 

Cele mai citite

Economisirea, cheia pentru independența financiară. Cum ne dezvoltăm acest obicei?

Economisirea este un proces esențial care necesită o gândire matură, care să permită o viziune pe termen lung și o pregătire pentru situațiile neprevăzute...

Trafic îngreunat pe Bulevardul Regina Maria din Capitală – Un stâlp metalic a căzut peste un tramvai

Traficul rutier a fost serios perturbat marți după-amiază pe Bulevardul Regina Maria din Capitală, din cauza unui incident care a avut loc în zona...

Guvernul Ciolacu a dus salariul mediu net pe economie la 5.228 lei, un plus de aproape 14% față de 2023

În ultimele luni, România a înregistrat o creștere semnificativă a salariului mediu, astfel că nivelul de trai al românilor s-a îmbunătățit constant datorită politicilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă