2.8 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialRomânia, în topul celor mai mari viteze la Internet

România, în topul celor mai mari viteze la Internet

Costul abonamentelor este de 49 de lei pe lună pentru Digi Net Fiberlink 500 şi de 59 de lei pe lună pentru Digi Net Fiberlink 1000, se arată într-un comunicat al companiei. Preţul include TVA.
Pot opta pentru noile abonamente atât persoanele fizice, cât şi companiile din peste 150 de localităţi, din oraşe şi zonele rurale, conform reprezentanţilor companiei.
Instalarea presupune schimbarea mufei de la capătul cablului de fibră optică şi existenţa unui router care să suporte viteze de până la 1Gbps.
Pentru viteza maximă, placă de reţea a calculatorului trebuie să permită viteze de până la 1 Gbps.
 
Nici concurenţii celor de la RCS nu se lasă mai prejos şi oferă abonamente care trimit oraşele din România pe primele locuri în ceea ce priveşte rapiditatea internetului.
 
UPC
 

UPC – Fiber Power 200 Mbps în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Ploieşti, Galaţi, Iaşi, Bacău, Sibiu, Constanţa, Vatra Dornei, Târgu Neamţ, Târgu Frumos, Tăndărei, Caracal.

Vitezele în download ajung până la 200 Mbps, iar în upload până la 6 Mbps. Viteza la upload mi se pare de-a dreptul penibilă raportat la cei până la 100 Mbps ai RCS&RDS.

Cost lunar – 40 de lei.

Romtelecom

Viteza în download urcă până la 100 Mbps, la upload se rezumă la maximum 32 Mbps, include router Wi-Fi SmartBox oferit gratuit, abonament de telefonie Voce Zero, acces la VOYO pentru un an de zile.

Preţ – 47,43 lei.

AKTA

69 lei pentru Extra şi maximum ai parte de 50 Mbps în download. Viteza la upload nu este specificată pe site-ul lor.

Un oraş din România deţine recordul mondial pentru cea mai mare viteză a Internetului.

Potrivit Net Index,citat de ziare.com Timişoara se află în fruntea listei.

Viteză de descărcare a fişierelor din oraşul din vestul României este de 90,27 Mbps, aproape dublă faţă de ocupantul locului secund, Vilnius, din Lituania (54,30 Mbps).

În plus, în Top 30 se mai află şi alte centre urbane din ţara noastră, precum Constanţa, care ocupă locul 14 cu o viteză de 34,52 Mbps, Cluj-Napoca (locul 16 cu 34,13 Mbps), Bucureşti (locul 18 cu 33,59 Mbps) şi Braşov (locul 29 cu 30,68 Mbps).

Perioada contorizată este 29 decembrie 2010 – 29 iunie 2013 şi pentru ca un oraş să intre în acest clasament este nevoie să conţină cel puţin 75.000 de adrese unice de IP.

În ceea ce priveşte topul ţărilor cu conexiune mare la internet, pe primul loc se află Hong-Kong, cu 48,61 Mbps, urmat de Lituania, cu 28,18 Mbps şi Taiwan cu 37,78 Mbps. România ocupă poziţia a opta, cu o viteză de 32,52 Mbps, deasupra Coreii de Sud şi Suediei.

Media ţărilor membre ale Uniunii Europene la viteza de internet este de 18,81 Mbps, adică aproape de două ori mai mică decât în ţara noastră.

 

Cele mai citite

Vitamina D poate contribui la reducerea tensiunii arteriale la adulții cu obezitate

Un nou studiu publicat în Journal of the Endocrine Society sugerează că suplimentele de vitamina D pot contribui la reducerea tensiunii arteriale la adulții...

Robert Bădescu revine mai devreme la Rapid după împrumutul la Mioveni

Robert Bădescu, fundașul de 19 ani crescut la juniorii Rapidului, s-a întors mai devreme la echipa din Giulești după un împrumut la CS Mioveni...

Soacra lui Silviu Prigoană a făcut accident vascular cerebral

O nouă tragedie a lovit familia Prigoană, în urma morții afaceristului Silviu Prigoană, care a decedat din cauza unui infarct în timp ce se...
Ultima oră
Pe aceeași temă