14.8 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăSpecialGoogle şi alte companii ar putea fi obligate în Franţa să contribuie...

Google şi alte companii ar putea fi obligate în Franţa să contribuie la costurile reţelelor

Google şi alţi furnizori de conţinut web ar putea fi obligaţi să contribuie la dezvoltarea şi întreţinerea reţelelor de telecomunicaţii, întrucât nu participă suficient la acoperirea costurilor, a declarat, marţi, ministrul francez al industriei, Eric Besson, transmite Mediafax.

Guvernul francez intenţionează să formeze un grup de lucru format şi din companii Web, care să stabilească faptul că serviciile care ocupă cea mai mare parte a reţelelor să contribuie la dezvoltarea şi întreţinerea acestora, a spus Besson.

Ministrul a susţinut astfel plângerile unora dintre cei mai mari operatori de telecomunicaţii din Franţa, care investesc puternic în reţele pentru a face faţă dezvoltării unor servicii precum YouTube al Google.

Directorul general al France Telecom, Stephane Richard, cel al Telefonica (Spania), Cesar Alierta, şi şeful Telecom Italia, Franco Bernabe, au declarat că furnizorii de servicii pe Internet profită incorect de pe urma reţelelor.

Bill Echikson, purtător de cuvânt al Google, nu a putut fi contactat pentur informaţii.

„Aceste companii au sediile în străinătate, nu plătesc impozite în Franţa şi au în acelaşi timp poziţii dominante pe piaţa franceză. Economia digitală se dezvoltă pe baza investiţiilor operatorilor”, a spus Besson.

Săptămâna trecută, autorităţile franceze au amânat introducerea unei taxe pe veniturile din publicitatea online, pentru a da mai mult timp discuţiilor cu operatorii de telecomunicaţii.

Numărul conexiunilor mobile la Internet va creşte în Europa Occidentală în medie cu 15% pe an, la 270 de milioane, până în 2014, dar veniturile totale aduse de utilizatorii finali vor scădea cu circa 1% pe an, potrivit companiei de analiză a pieţei IDC.

Cheltuielile anuale ale operatorilor legate de echipamentele de reţele vor urca în aceeaşi perioadă cu 28% comparativ cu anul trecut, la circa 3,7 miliarde de dolari, estimează compania de cercetare Canalys.

Cele mai citite

BNS avertizează: Ordonanța austerității ar putea declanșa concedieri masive în sectorul public

Sindicaliștii au solicitat Guvernului să intervină urgent pentru a proteja angajații Blocul Naţional Sindical trage un semnal de alarmă, atenţionând asupra riscurilor generate de Ordonanţa...

Procurorii din SUA au anunțat că intenționează să închidă cazul penal împotriva a doi asociați ai lui Donald Trump

Pe 24 ianuarie 2025, procurorii din Statele Unite au anunțat că intenționează să închidă cazul penal împotriva a doi asociați ai fostului președinte Donald...

România a fost principalul furnizor de motorină al Ucrainei în 2024

Cea mai mare creștere a fost înregistrată de Grecia, care și-a majorat exporturile către Ucraina de 2,7 ori, ajungând la 1,36 milioane de tone România...
Ultima oră
Pe aceeași temă