Bucureştii nu au identitate, nu au o cultură sau o mitologie proprie şi nici măcar nu sunt un oraş, ci un sat mare plin de blocuri locuite de oameni care se urăsc între ei. Asemenea descrieri au fost repetate, în ultimii ani, de arhitecţi, istorici, scriitori şi intelectuali de tot felul, de fiecare dată când au fost invitaţi să-şi dea cu părerea despre oraşul în care trăiesc.
În ultima vreme, o mână de oameni s-a apucat să construiască de la zero ceea ce a fost distrus de mai multe ori de regimurile care au trecut pe deasupra oraşului: bucureşteanul. Nu au făcut asta prin milioane investite în campanii sau în brandul oraşului, ci prin bloguri luate pe gratis şi hrănite ani la rândul cu subiecte vechi şi noi.
Internetul i-a strâns laolaltă şi le-a oferit un public. Aşa au ieşit la înaintare pasionaţii de arhitectură, nostalgicii după interbelic, fotografii şi artiştii dornici să reinterpreteze artistic oraşul. Adică să se joace cu el.
Explorare urbană
În 2005, un tânăr absolvent de studii culturale europene s-a apucat să umble prin curţile fabricilor, prin cartiere muncitoreşti sau comune din jurul Bucureştilor şi să facă poze la turnuri de apă. Apoi se întorcea acasă şi le punea pe towerspotting.blogspot.com. Oricât s-a chinuit Ionuţ Cioană să-şi justifice gestul prin explicaţii savante despre arhitectura industrială şi rolul turnurilor în conştiinţa colectivă, ideea lui tot picată din cer părea. Doar nu eram în Anglia, unde lumea face cluburi până şi pentru mersul pe jos. Cu timpul însă, tinerii care făceau graffiti au început să-şi documenteze expediţiile prin oraş şi urmele lăsate pe ziduri, arătând că Bucureştiul mohorât şi mizerabil poate fi şi interesant.
Oraşul pe care iubim să-l urâm
Aşa a apărut blogul Bükresh, în care Cioană, Vlad Nancă şi alţi artişti întorceau oraşul pe toate feţele lui artistice: „Ne plac graffiti-ul, zgomotul, explorarea urbană, printre altele… Ne place Bucureştiul. Şi îl urâm!”, spun ei în prima postare.
În scurt timp, subiectul urbanismului a făcut carieră. Oamenii au descoperit că oraşul era cândva plin de clădiri frumoase. Apoi au descoperit că am dărâmat o mulţime din ele în timpul comunismului şi am pus în loc blocuri de beton. Apoi, că am mai dărâmat încă pe atâtea în capitalism şi am pus în locul lor blocuri de sticlă. Aşa că au început să cerceteze istoria.
Fotograful Alex Gâlmeanu a creat Muzeul de Fotografie (muzeuldefotografie.ro), unde strânge şi disecă fotografii de epocă Pe rezistenta.net, bloggerul Raiden reconstituie zone demolate, pe baza hărţilor şi fotografiilor vechi, şi le pune faţă în faţă cu prezentul. Dan Roşca, un inginer de 55 de ani, a scris, în nouă episoade, povestea fiecărei clădiri din fosta Piaţă a Teatrului (unde e acum Novotel) şi a publicat-o pe bucurestiivechi.ro. După pasiunea şi rigoarea cu care scriu, ai zice că toţi arhitecţii şi-au făcut bloguri unde scriu noaptea despre fantezii interbelice ca să-şi spele păcatele capitaliste de peste zi. Majoritatea bloggerilor însă sunt cetăţeni de rând.
Există şi excepţii. Un urbanist face un pas înainte şi propune pe blog (idei-urbane.blogspot.com) variante de modificare a spaţiului bucureştean, preluate şi discutate de ceilalţi. Site-ul „Bucureştii vechi şi noi” (bucurestiivechisinoi.ro) a adunat 33 de colaboratori, printre care istorici, fotografi, urbanişti, medici, profesori, o judecătoare şi un profesor de filosofie. Ei vor să transmită „tradiţia specifică vremurilor trecute, trăită în Bucureştii vechi şi regăsită în Bucureştii de azi, şi ancorarea capitalei ca motiv de socializare, apropiere între comunităţi ce au aceleaşi valori, gânduri şi credinţe”.
De apropierea între comunităţi se ocupă site-uri ca metropotam.ro, care vor să strângă toate evenimentele şi locurile din Bucureşti, sau simplybucharest.ro, unde găseşti descrieri pasionale ale celor mai bune cofetării sau trasee interesante de plimbare.
„Salvaţi Bucureştiul!”
Comunităţile de pe Internetul bucureştean nu fac doar să dezgroape şi să jelească trecutul. În jurul lor s-au format asociaţii care protestează împotriva demolărilor şi a construirii haotice, cum ar fi „Salvaţi Bucureştiul!” (salvatibucurestiul.ro) sau „Asociaţia Bucureşti” (asociatiabucuresti.ro/blog). Asociaţia monitorizează pe blog şedinţele Consiliului General şi cheamă lumea din când în când la protest împotriva mafioţilor imobiliari.
Rezultatul strădaniei e că începe să se contureze un profil al tânărului bucureştean preocupat de soarta oraşului său, care discută despre urbanism şi visează la raiuri pietonale precum cel din proiectul Trancentral Urban Bucureşti(t-u-b.ro). Tendinţa s-a răspândit dincolo de câteva cercuri restrânse. Patronii încep să-şi aranjeze retro barurile şi să renoveze clădirile dărăpănate care le găzduiesc. Tot mai multe campanii publicitare se plasează într-o atmosferă interbelică. Până şi primarul Oprescu, pe timp de criză, a reuşit să-şi rupă din buget pentru câteva ceasuri suflate cu aur, cu care să trezească sentimente aristocratice în popor.
Câţiva tineri cu laptopuri sunt pe cale să construiască, din nişte clădiri şi o adunătură de oameni, un oraş. Abia peste câţiva ani se va vedea dacă au reuşit, dar semne încep să se vadă. Un grup de studente sporovăia în autobzul 336 despre probleme vitale cu părinţi şi legături amoroase. În Cotroceni, trecând pe lângă nişte vechi conace boiereşti, una dintre ele le întrerupe: „Ia uite, fată, cum au distrus casa aia frumoasă!”.
