1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialDoar o Dacia din zece se mai vinde în România

Doar o Dacia din zece se mai vinde în România

Vânzările Dacia au crescut cu 12% anul trecut, de la 311.426 la 348.723 de autovehicule, iar cota de piaţă a constructorului român în Europa a urcat cu 0,3 puncte procentuale, la 1,6%, a anunţat luni grupul francez Renault, acţionarul majoritar al companiei. În Franţa, Dacia a avut anul trecut o cotă de piaţă de 4%, cu 1,6 puncte procentuale mai mult decât în 2009.

 

Pe piaţa din România, Automobile Dacia a livrat anul trecut 36.730 de vehicule, reprezentând o scădere de 20,4%, însă a înregistrat o creştere a cotei de piaţă cu 2,8 puncte procentuale, la 31,7%, a declarat directorul comercial al companiei, Fabrice Cambolive.

El a spus că evoluţia Dacia pe piaţa din România reprezintă un succes, mai ales în contextul unei scăderi a pieţei mult mai abruptă faţă de cea înregistrată de companie. Cambolive a afirmat că din totalul maşinilor livrate în 2010 aproximativ 24.200 de unităţi au fost vândute prin Programul Rabla.
Reprezentantul Dacia a adăugat că pe parcursul anului trecut partenerii producătorului au primit 5.673 de comenzi pentru modelul Duster, cea mai mare parte dintre ele fiind onorate până în prezent. La nivel global, anul trecut au fost înregistrate 100.000 de comenzi pentru vehiculul off-road, peste jumătate dintre ele vizând versiunea 4×4.

Directorul comercial al companiei a afirmat că producătorul urmăreşte o menţinere a cotei de piaţă sau o uşoară creştere a acesteia în România şi că speră „ca în curând unul din trei din posesorii de autoturisme să fie client Dacia”.

Cambolive a apreciat că piaţa auto va creşte în 2011, spunând că este prea devreme pentru a estima nivelul exact. „Estimările pozitive se bazează pe doi factori principali, respectiv continuarea programului Rabla în 2011, şi noua taxă de poluare, care este în favoarea achiziţiilor de maşini noi, cu normă de poluare Euro 5″, a declarat Cambolive. El a menţionat că începând cu 2011 Dacia livrează numai maşini cu motorizări Euro 5, iar pentru cea mai vândută versiune, Logan, de 1,2 litri şi 75 de cai putere, taxa auto este 73 de euro.

Grupul Renault a înregistrat în 2010 vânzări-record de 2,62 milioane de autovehicule, în creştere cu 13,7%, de la 2,3 mi¬lioane în anul anterior. Toate cele trei branduri principale ale grupului, Renault, Dacia şi Renault-Samsung Motors, au înregistrat majorarea volumului vânzărilor. Totodată, grupul francez a avut creşteri de volum în toate regiunile geografice.

Franţa a rămas cea mai mare piaţă a grupului, cu 743.509 de unităţi vândute anul trecut, urmată de Germania (171.482) şi Brazilia (160.303).

În programul „Entry” al grupului, care cuprinde mărcile low-cost, Renault a vândut anul trecut 684.882 de autovehicule. Volumul total al vânzărilor din acest program a ajuns astfel, din 2004, la 2,51 milioane de unităţi. Dacia a vândut din 2004 1,49 milioane de maşini incluse în programul „Entry”.

1.000
de maşini pe zi sunt produse la Dacia. Dintre acestea, 900 pleacă la export.

13%
din producţia totală a Renault reprezintă de maşini din gama Dacia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă