O cursă aeriană care leagă Constanţa de Milano (Bergamo) a fost introdusă de compania Blue Air, transmite Mediafax. Primul zbor a avut loc sâmbătă, iar cursele tur-retur vor fi de două ori pe săptămână. Prețul unui bilet începe de la 28 de euro.
Potrivit reprezentanţilor companiei Blue Air, de pe Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" a decolat, sâmbătă, prima cursă către Milano, printre pasageri fiind şi agenţi de turism şi jurnalişti italieni care au participat la un infotrip pe litoralul românesc.
Astfel, avioanele către Milano (Bergamo) vor decola de pe Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" în zilele de miercuri şi sâmbătă, la ora 12.40, urmând să ajungă la destinaţie la ora 14.10, iar cursele dinspre Italia vor fi efectuate tot miercurea şi sâmbăta, de la ora 8.40, ajungând în România la ora 12.10.
Pasagerii Blue Air care vor călători pe noua rută în perioada mai-iunie 2015 vor beneficia de Fast Track gratuit în Aeroportul din Milano (Bergamo). Fast Track este un serviciu care permite călătorilor să ajungă mai repede la avion. Ei trebuie să meargă la intrarea Fast Track din aeroport, după ce au încheiat formalităţile de check-in, să scaneze codul de bare de pe cartea de îmbarcare şi astfel vor intra pe culoarul special cu acces rapid către controlul de securitate, susţin reprezentanţii companiei.
Preţurile pentru zborul Constanţa-Milano (Bergamo) încep de la 27,99 de euro.
De pe Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" mai există o cursă regulată către Istanbul şi retur, operată de compania Turkish Airlines, iar din luna iunie va fi disponibilă şi o cursă spre Londra, a companiei Wizz Air.