2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialMarin Moraru, omagiat la TIFF

Marin Moraru, omagiat la TIFF

 

Maestrul Ma­rin Moraru, unul dintre cei mai în­dră­giți actori români, cu o carieră în film și teatru ce se întinde pe șase decenii, va fi distins cu Premiul de Excelență la cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (29 mai-7 iunie). Trofeul îi va fi decernat sâmbătă, 6 iunie, la gala de închidere de la Teatrul Național din Cluj, au anunțat organizatorii festivalului.

”Spectatorii TIFF vor avea ocazia să îl (re)vadă pe marele actor alături de Toma Caragiu și Octavian Cotescu într-unul dintre cele mai renumite roluri ale sale, în comedia Operațiunea Monstrul (1976), regizată de Manole Marcus, după un scenariu de Titus Popovici. În film, un grup de cinci bărbaţi pleacă fără ştirea nevestelor într-o expediţie în Deltă unde, la pescuit și la vânătoare, ajung în situaţii dintre cele mai neașteptate. Proiecția specială, în prezența lui Marin Moraru, va avea loc sâmbătă, 6 iunie, ora 14.15, la Cinema Arta”, spun organizatorii.

Cine este Marin Moraru

Marin Moraru s-a născut pe 31 ianuarie 1937, la București. După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” în 1961, sub îndrumarea lui Dinu Cocea, Marin Moraru a jucat pe scena Teatrului Tineretului timp de trei ani, apoi la Teatrul de Comedie și Bulandra. Cariera în film și-a început-o în 1966, cu Haiducii, alături de Ion Besoiu, Toma Caragiu, Amza Pellea și Colea Răutu. Actorul a devenit foarte popular în România anilor '70 și '80, când a avut roluri importante în filme regizate de Manole Marcus (Actorul și sălbaticii), Dan Pița (Concurs, Faleze de nisip, Filip cel bun), Mircea Drăgan (Chirița în Iași) sau Horea Popescu (Cuibul de viespi).

Din 1971, Marin Moraru joacă pe scena Teatrului Național din București (TNB). El a avut în paralel roluri în peste 20 de filme. Timp de șase ani, a predat actoria la IATC, carieră pe care a abandonat-o în 1980 pentru a se dedica în totalitate celei de la TNB – unde din 2002 este societar de onoare – și de pe marele ecran. A avut partituri îndelung aplaudate în spectacole celebre, în regia unor nume ca Mihai Măniuțiu, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Ion Cojar, Alexandru Da­bija, Sanda Manu, Radu Beligan.

În 2002, Marin Moraru a apă­rut, alături de Mathieu Kasso­vitz, Marcel Iureș și Horațiu Mălăele, în producția lui Costa Gavras, Amen, care a intrat în competiția pentru Ursul de Aur la Berlin și a câștigat premiul César pentru scenariu. În 2009, actorul a fost recompensat cu Premiul Gopo pentru întrea­ga carieră, primind astfel recu­noașterea industriei cine­ma­tografice din România.

Lansare pentru 10 tineri actori

În paralel cu omagierea marilor personalități ale cine­ma­to­grafiei, organizatorii festi­valului clujean sunt preocupați să lanseze în circuitul filmului o serie de tineri actori talentați. Pentru al patrulea an, 10 tineri actori talentați ai scenelor tea­trelor din România vor fi pre­zen­tați publicului, pre­sei și profesioniștilor din in­dus­tria filmului la Festi­valul Internaţional de Film Transilvania – TIFF, în cadrul programului "10 pentru Film". Între 4 și 6 iunie, în cadrul sec­țiunii Zilele Filmului Românesc, actorii vor lua parte la workshop-uri, premiere de film și dezbateri și vor fi introduși celor direct interesați să descopere talente noi în cinema – regizori, pro­ducători români şi străini, directori de casting şi agenţi. Cei zece actori sunt: Alexandru Ion (Teatrul Național, Teatrul Act, Metropolis, București), Ali Deac (Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu), Ana Covalciuc (Tea­trul Bulandra, Metropolis, Teatrul de Comedie și ArCuB), Csilla Albert (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), Erzsébet B. Fülöp (Teatrul Naţional din Târgu Mureş), Irina Drăgănescu (Teatrul de Comedie, Nottara, Bulandra din București), Lucian Teodor Rus (Teatrului Național din București), Ruxandra Maniu (Teatrului Odeon din București), Silva Helena Schmidt (Teatrul Național București), Reka Szasz (Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea). Actorii au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film, precum Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica și Cristiana Gavrilă, alături de Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet).

În cele trei ediții de până acum, programul "10 pentru Film" a promovat 30 de actori de diferite vârste, din toate colțurile țării, care s-au re­marcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa să se afirme pe marele ecran. Cei selectați fie se află la debut în cinema, fie au avut deja roluri minore în producții autohtone. Ca în fiecare an, actorilor le vor fi dedicate broșuri, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist.

„ Spectatorii TIFF vor avea ocazia să îl (re)vadă pe marele actor alături de Toma Caragiu și Octavian Cotescu într-unul dintre cele mai renumite roluri ale sale, în comedia Operațiunea Monstrul (1976), regizată de Manole Marcus, după un scenariu de Titus Popovici.“ organizatorii

Cele mai citite

Tranzacția E.ON Energie România – MVM, în vizorul autorităților române

Ministrul Energiei asigură că interesele naționale vor fi prioritare Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM nu...

Tragedie aviatică în Coreea de Sud: Peste 120 de morți, două persoane salvate

La bord se aflau 175 de pasageri și șase membri ai echipajului Cel puțin 124 de persoane au murit, după ce un avion de linie...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă