Sezonul estival se deschide, oficial, de 1 mai. Pentru weekend-ul respectiv, programul este pregătit. Primul eveniment programat este festivalul Sunwaves. ”Începem pe 27 aprilie și închidem pe 2 mai. Se va cânta pe diferite scene, vor fi diferiți artiști care vor cânta non-stop. Până acum, 6.000 de străini și-au cumpărat bilete online, vor fi circa 8.000 în total. Printre ei, vreo 2.500 din Anglia, 1.500 din Franța, peste 1.000 din Italia, respectiv Germania, și restul din vreo 25 de țări diferite, Sunt și din Noua Zeelandă și America. O fi vreun român care stă acolo”, a spus Ioan Borzea, organizatorul festivalului de muzică electronică.
Evenimentul, spune el, este unic în lume ca și concepție și desfășurare. Inedit este că muzica nu se oprește deloc în aceste patru zile. Vor fi patru scene, suprafața totală va fi de 12.000 mp, în nordul stațiunii Mamaia. Borzea a mai precizat că ”este foarte complicat să aduci 7.000 – 8.000 de turiști în două zile din București spre Constanța. ”Nu avem logistică. Degeaba avem turiști străini dacă nu putem să îi aducem”, a precizat Borzea.
Se deschid toate cluburile
Pe 28 aprilie se deschid cluburile din Mamaia. ”Toate cluburile vor avea evenimente. Suntem în al șaselea an de când suntem acolo. Vor fi evenimente internaționale sau românești. Majoritatea dintre noi suntem deschiși trei zile, vineri, sâmbătă și duminică”, a declarat Adrian Caraiorgu, proprietarul unuia dintre cluburile din Mamaia. Vor veni DJ din Franța, de exemplu. ”Suntem în discuții pentru ca, împreună cu colegii din cluburi, să organiză, anul viitor, un festival al cluburilor din Europa. Punem accent pe turismul de clubbing, pentru că stațiunea Mamaia are un brand în acest domeniu, sunt turiști care vin, în special în weekend, pentru cluburi”, a precizat Corina Martin, președintele Asociației Litoral Delta Dunării. (VEZI GALERIA FOTO)
Festival du Bonheur
În premieră, în acest an se organizează și un festival gastronomic, intitulat ”Festival du Bonheur”. Ideea a plecat de la faptul că, de obicei de 1 mai, turiștii nu prea au unde să mănânce. Primăria a aprobat o suprafață de 15.000 de mp, tot în nordul stațiunii, pe care vor fi circa 50 de restaurante, din toată țara, care au în ofertă ”tot ce vă gândiți”, spun organizatorii, de la pizza la sushi. Accesul va fi gratuit. Totul se va achita pe bază de carduri, care se pot încărca de la fața locului. Programul: de la 12.00 la 06.00.
Tot în minivacanța de 1 mai are loc un spectacol de drifturi. Timp de cinci ore, pe 30 aprilie, opt mașini vor oferi o demonstrație, în zona Cazinoului Constanța. În aceeași zi vine pe litoral și ministrul Turismului, constănțeanul Mircea Titus Dobre.
Linii aeriene spre Constanța
Pe 26 aprilie se deschide baza operațională Blue Air pe Mihail Kogălniceanu. Se lansează opt noi zboruri. Patru dintre ele sunt interne, Constanța fiind astfel conectată aerian cu Timișoara, Cluj, Oradea și Iași, iar patru sunt externe, spre Roma, Paris, Bruxelles și Milano. Ziua de 26 a fost catalogată drept una ”istorică” de Corina Martin, președintele Asociației Litoral Delta Dunării, pentru că nu numai litoralul, dar și Delta Dunării va fi legată aerian de orașele mai îndepărtate ale României.