Transplantul de rinichi: o a doua viaţă

Matei trebuie să ia toată viaţa medicamente, dar este fericit că poate să iasă zilnic la plimbare şi să plece, în sfârşit, în vacanţă cu familia. După cinci ani de dia­liză, timp în care zilele i se scur­geau între spi­tal şi casă şi în care şi-a luat un singur concediu, de o săptămână, la Sinaia, Matei a trecut de pe lista de aşteptare pe masa de operaţie. Analizele fă­cute de tatăl său, care ar fi vrut să-i doneze propriul rinichi, nu au ieşit cum trebuie, aşa că băr­ba­tul de 47 de ani a fost nevoit să-l aştepte pe cel al unei per­soane aflate în moarte cerebrală. „Nu ştiu cine e. Îi dau mereu de po­mană şi îi aprind lumânări”, spune Matei, cu privirea tristă şi re­cunoscătoare pentru cel care i-a salvat viaţa, dându-i „bebe­lu­şul”, cum îi place să-şi alinte rinichiul. Vestea care i-a schimbat viaţa în bine a venit cu o zi înainte de a merge la o nuntă.  „La 6.00 di­mi­neaţa eram la Spitalul Fun­deni. Eu şi încă două persoane ne-am bătut pentru rinichi. Am făcut pro­bele şi, pe la ora 13.00, am in­trat în operaţie”, îşi aminteşte băr­batul.

Pe picioare, a doua zi de la operaţie

Intervenţia s-a ter­mi­nat două ore mai târziu şi a de­curs fără probleme. „Seara, am avut senzaţia de sete şi-mi sim­ţeam capul greu. Asistenta nu mă lăsa să dorm deloc, pentru că aşa primise indicaţie de la anes­te­zist, să-mi menţin starea de ve­ghe după anestezia generală”, mai spune Matei. S-a dat jos din pat a doua zi după operaţie, iar la două săptămâni, după ce i s-a scos sonda, urina produsă de ri­ni­chi îi provoca, în mod normal, de această dată, urinări frec­vente, ca şi cum ar fi avut infecţie uri­nară. După două luni de la operaţie, Matei a început să facă mişcare, câte 500 de metri pe zi, pro­gre­sând treptat. „Iarna trecută nu prea am ieşit. Mi-a fost teamă de gripa porcină şi de gheaţă, să nu alunec şi să-mi lovesc «bebeluşul». Am luat şase kilograme în plus, pe care trebuie să le dau jos”, spune bărbatul. În primul an după operaţie, Matei a ţinut un regim drastic, fără carne de porc, grăsimi, sucuri, apă minerală, ceai de sunătoare sau grepfrut.

Sensibilitate la inimă, ficat şi plămâni

Organismul bolnavilor care ajung să facă transplant de rini­chi este foarte slăbit, motiv pen­tru care sunt foarte vulnerabili la infecţii. „Insuficienţa renală cro­nică decompensată este cea mai mare catastrofă metabolică. Pentru că rinichii nu mai func­ţio­nează, ureea se acumulează în sânge, oase, creier, ochi, piele. Un astfel de pacient este bolnav la toate organele, iar organismul este extrem de fragil”, afirmă Ioanel Sinescu, şeful Clinicii de chirurgie urologică şi transplant renal, de la Spitalul Clinic Fun­deni din Bucureşti, medicul care l-a operat pe Matei.

Bolnavii care au nevoie de transplant de rinichi trebuie să facă o serie de analize pentru eva­luarea completă a inimii, fi­ca­tului, plămânilor şi in­tes­ti­ne­lor, dar şi teste pentru a analiza com­patibilitatea dintre or­ga­nism şi rinichiul pe care ar urma să-l primească. Donatori pot fi rudele de gradul 1 sau persoanele aflate în moarte cerebrală.

Operaţia durează aproximativ două ore şi se face sub anestezie generală. „Transplantul renal este o operaţie vasculară care pre­­supune revascularea rini­chiului, încât acesta să poată for­ma urină în noul organism. Im­plantăm ureterul rinichiului trans­plantat în vezica urinară, pentru ca urina formată să se elimine pe cale naturală. În mod normal, rinichiul îşi reia funcţia pe masa de operaţie, când apar primele picături de urină. În cel mai rău caz, în unele situaţii, rinichiul îşi reia funcţia după câteva ore sau zile”, explică Ioanel Sinescu.

Fidel tratamentelor şi analizelor

A doua zi după operaţie bolnavul poate mânca şi bea, iar starea lui de sănătate se îmbunătăţeşte de la o zi la alta. „Îi dispare culoarea palidă a feţei, are poftă de mâncare, i se schimbă expresia ochilor, tonusul creşte, iar ten­siunea arterială se normali­zează”, completează specialistul. La o lună sau două după ope­raţie, unii pacienţi se pot în­toar­ce la serviciu. Persoanele care au făcut transplant de rinichi sunt ne­voite să ia toată viaţa medi­ca­mente imunosupresoare, care ajută organismul să nu respingă ri­­nichiul. Tratamentul medi­ca­men­tos este respectat cu stric­teţe şi de Matei, care, o dată la două luni, merge la spital pentru analize.

„Fără familie, eram de mult terminat”

Acum, Matei merge zilnic pe jos câte 5-6 kilometri. Una dintre satisfacţiile sale cele mai mari este casa pe care şi-a luat-o la 40 de kilometri de Bucureşti, cu livadă şi viţă-de-vie, care-l face să uite tristeţea din ziua în care s-a pensionat. „Un pahar de vin natural îmi place să mai beau”, spune el. Fără familia care l-a sprijinit spune că nu ar fi reuşit să mai prindă zile atât de frumoase. „Sunt mândru de familia mea, pentru că m-a înţeles. Fără ea, eram demult terminat. În cazul unei persoane care face dializă cel mai mult suferă familia, pentru că nici în concediu nu mai puteam pleca. În cinci ani am reuşit să plec o săptămână la Sinaia, pentru că m-a ajutat medicul să fac dializa acolo. Aveam colegi în situaţia mea pe care i-au părăsit soţiile”, spune bărbatul. 

Pastile şi analize de 20.000 de euro pe an

Pentru un bolnav care a suferit un transplant de rinichi este nevoie de o sumă care variază între 16.000 şi 20.000 de euro în primul an de la operaţie. În această sumă sunt incluse şi investigaţiile medicale, medicamentele. Din 1997 până în prezent s-au făcut peste 1.100 de transplanturi renale la Spitalul Fundeni din Bucureşti. „Rata de supravieţuire la 13 ani după transplant este de 80%. În alte ţări din Europa rata de supravieţuire la 5 ani după transplant este de 60-65%”, afirmă Ioanel Sinescu. La noi, 80% din rinichi pro­vin de la donatori vii şi doar 20% de la persoane aflate în moarte cerebrală.