Persoanele timide pot face terapie online gratuit, timp de nouă săptămâni, în cadrul unui proiect care va fi lansat, luni, de Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie de la Facultatea de Psihologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, proiectul de terapie online se adresează persoanelor timide, care trăiesc stări de anxietate când trebuie să vorbească în public sau când ajung să fie în centrul atenţiei altora.
„Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie al Facultăţii de Psihologie al Facultăţii de Psihologie a UBB, împreună cu Departamentul de Ştiinţe Comportamentale de la Universitatea Linkoping, Suedia, au iniţiat un program de intervenţie pe internet, de terapie pentru reducerea timidităţii, intitulat iSOFIE. Proiectul va fi lansat în 23 aprilie şi se adresează persoanelor timide, care trăiesc stări de anxietate când trebuie să vorbească în public sau când ajung să fie în centrul atenţiei altora. Persoanele incluse în studiu vor avea acces gratuit la acest program şi vor beneficia timp de nouă săptămâni de asistenţă psihologică acordată online”, se arată în documentul citat.
Reprezentanţii Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie al facultăţii clujene susţin că participanţii vor avea ocazia „de a-şi înţelege mai bine condiţia, de a identifica şi restructura gândurile negative şi de a implementa exerciţii practice care s-au dovedit eficiente în reducerea manifestărilor anxioase”.
„Programul iSOFIE este compus dintr-un protocol de evaluare şi un protocol de intervenţie. Cele nouă module care vor fi prezentate online au fost elaborate pe baza principiilor Terapiei Cognitiv – Comportamentale (TCC). Studii similare efectuate în Suedia şi Elveţia au demonstrat eficacitatea acestor intervenţii”, se arată în comunicat.
Persoanele care pot beneficia de acest program de intervenţie sunt cele care sunt timide şi inhibate în situaţii sociale, se tem să vorbească în public, evită situaţiile sociale sau le îndură cu anxietate şi îngrijorare intensă, simt că timiditatea le afectează negativ performanţele la locul de muncă, la facultate, în relaţiile de familie, în timpul liber sau în viaţa socială, în prezent nu beneficiază de niciun tratament psihologic pentru anxietatea socială, nu suferă de tulburări psihice majore (tulburări psihotice, depresie majoră, nu au idei suicidare), au peste 18 ani şi au acces la un calculator conectat la internet.
„Cei care doresc să beneficieze de program pot să se înscrie accesând pagina de web a proiectului https://www.iterapi.se/sites/isofie secţiunea Înregistrare. Odată înregistraţi, participanţii vor fi direcţionaţi către chestionarele de screening care necesită aproximativ o oră şi jumătate pentru a fi completate. Persoanele incluse în studiu vor avea acces gratuit la cele nouă module de intervenţie, unul pe săptămână, şi vor fi rugate să completeze, săptămânal, un scurt chestionar. La sfârşitul programului şi la şase luni după încheierea acestuia toţi participanţii vor fi solicitaţi să răspundă din nou la chestionarele de evaluare”, mai arată psihologii clujeni.