2.7 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăGDPRMedicii de familie ameninţă că nu mai dau reţete gratuite

Medicii de familie ameninţă că nu mai dau reţete gratuite

Medicii de familie au decis, miercuri, în şedinţa Biroului executiv, să nu semneze contractul cadru privind asistenţa medicală, astfel că, de la 1 iunie, pacienţii nu mai pot primi medicamente compensate şi gratuite şi nici trimiteri către specialişti, informează Mediafax.

Medicii din Bucureşti s-au reunit, miercuri, la Spitalul Universitar de Urgenţă, unde au decis în unanimitate să se alieze colegilor din ţară şi să nu semneze contractul cadru pe 2011 – 2012.Medicii din Bucureşti s-au reunit, miercuri, la Spitalul Universitar de Urgenţă, unde au decis în unanimitate să se alieze colegilor din ţară şi să nu semneze contractul cadru pe 2011 – 2012.

Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a spus că Ministerul Sănătăţii a făcut absolut tot ceea ce era de făcut, dar că nu este suficient. Problema este de fapt a CNAS, care în pofida faptului că a avut un buget egal cu cel din 2010 pentru medicina primară, atunci când acesta trebuia alocat doctorilor de familie, a fost mai mic, a susţinut Mihăilă.

„Nu înţeleg cum la buget egal toată lumea pierde. Nu vom semna contractul cadru şi mă refer la asociaţiile medicilor de familie şi Patronatul acestora, aliindu-ne astfel deciziei luate la nivel naţional de către colegii noştri”, a spus Doina Mihăilă.

De asemenea, preşedintele Societăţii Naţionale a Medicinei de Familie/Medicină Generală (SNMF/MG), Rodica Tănăsescu, a precizat că medicii de familie nu pot elibera reţete pentru medicamnete gratuite şi compensate sau trimiteri pentru medicii specialişti, pentru că nu au contract cu CNAS.

Ea a precizat că medicii îşi vor consulta pacienţii fără bani, dar că îi vor ruga să înţeleagă faptul că lipsa contractului nu le permite mai mult.

Tănăsescu a precizat că medicii de familie cer preşedintelui CNAS să elibereze un act adiţional care să le permită prelungirea cu încă o lună a actualului contract cadru, timp în care să fie discutate oirmele de aplicare asupra cărora au mai multe obsservaţii. POtrivit lui Tănăsescu, ultima variantă a acestui document nu a fost discutată cu ei. „Dacă CNAS vrea, poate face prelungirea contractului cadru pentru a revizui normele”, a conchis Rodica Tănăsescu.

Cele mai citite

Victorie pentru Tosha Schareina în etapa a opta a Raliului Dakar 2025! Emanuel Gyenes obține cea mai bună clasare

Pilotul spaniol Tosha Schareina (Honda) a câștigat etapa a opta a Raliului Dakar 2025 la secțiunea moto, desfășurată luni în Arabia Saudită. Schareina a...

Eurostat: România înregistrează cel mai ridicat deficit de cont curent din UE

Printre țările care au înregistrat cel mai mare excedent de cont curent, în trimestrul trei din 2024, se numără Germania, Țările de Jos, Irlanda...

Cel mai de succes club din ultimii ani, Vipers Kristiansand, a declarat faliment!

Clubul de handbal feminin Vipers Kristiansand, câștigător al Ligii Campionilor în trei sezoane consecutive (2021, 2022, 2023), și-a anunțat falimentul, punând capăt unei istorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă