16.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăGDPRImplantul care i-a redat auzul

Implantul care i-a redat auzul

Un bărbat care nu a auzit niciodată cu urechea stângă şi care a asurzit de tot în urma unei răceli şi-a reluat activităţile după o operaţie de cinci ore.

Alexandru era în cantonament la fotbal şi tocmai ieşise prin frig, cu părul ud, după un duş. Întors acasă, mama lui l-a întrebat ceva, dar n-a auzit-o. Asurzise din cauza răcelii. Pe atunci avea 14 ani şi nu auzise niciodată cu urechea stângă. După diverse tratamente, şi-a recăpătat parţial auzul de la urechea dreaptă, dar a fost nevoit să-şi pună proteză. Pe la 23 de ani, o cunoştinţă de-a mamei lui l-a întrebat de ce nu face implant cohlear (n.r. – o proteza semiimplantabilă ce conţine un portelectrod care se introduce în urechea internă şi se stimulează direct nervul şi un procesor audio care se poartă în spatele urechii ca o proteză auditivă). „Nu voiam să fac o operaţie la cap. Îmi era teamă. În plus, trebuia să aleg între sport şi implant”, spune Alexandru, ajuns acum la 33 de ani.

Se fereşte de curent şi de răceli

Alexandru a făcut însă operaţia, iar în două săptămâni era acasă. Timp de un an, se ducea lunar la control, pentru ca medicii să îi regleze intensitatea sunetelor. „După operaţie a trebuit să exersez consoanele, să învăţ din nou să le aud. Soţia stătea în spatele meu şi le pronunţa, iar eu trebuia să le recunosc”, spune bărbatul. În urmă cu trei ani, implantul s-a stricat, iar Alexandru a trebuit să repete operaţia. De atunci, nu mai are nici o problemă. Trebuie să se ferească de curent şi de răceli. „La serviciu, când vreau să lucrez în linişte, îmi dau procesorul jos şi nu mai aud nimic. Colegii se amuză şi spun că şi-ar dori şi ei să poată face asta. Alteori, se întâmplă să vină lângă mine cineva şi să-mi povestească ceva şi abia apoi să-şi dea seama că nu l-am auzit”, spune el amuzat.

Când se face implantul

La adulţi, implantul cohlear este eficient doar în cazul persoanelor care au auzit până la un moment dat şi au asurzit din diverse motive. Un adult care nu a auzit niciodată şi care face implant va auzi sunetele, dar nu le va putea recunoaşte şi, deci, nici nu va putea vorbi. 

La copii, implantul se recomandă să se facă până la vârsta de 6 ani, pentru că după aceea intervenţia nu mai este eficientă. „Dacă până la 6 ani cortexul auditiv nu este stimulat, îşi pierde capacitatea de a auzi pentru că este preluat de alt organ de simţ, de regulă cel vizual. Ideal este ca intervenţia să se facă la vârsta de 2 ani. În timp, copilul recuperează cei doi ani pierduţi şi va ajunge să vorbească normal. Cu cât operaţia se face mai târziu, cu atât mai mult va avea dificultăţi de vorbire”, explică Mădălina Georgescu, medic ORL-ist la Institutul de Fono-Audiologie şi Chirurgie Funcţională „Dr. Dorin Hociotă”, din Bucureşti. Spre exemplu, un copil care a făcut implant cohlear la vârsta de 5 ani va începe şcoala la 9 ani, din cauza dificul-tăţilor de pronunţie şi a vocabularului sărac. 

Integrarea în societate a copiilor cu probleme de auz care au făcut implant sau care poartă proteză este destul de dificilă. Au probleme la înscrierea la grădiniţă şi la şcoală normală şi nu de puţine ori sunt respinşi deoarece necesită mai multă atenţie decât ceilalţi copii. „Dacă în clasă este gălăgie şi el aude doar cu o ureche, la el vor ajunge foarte puţine informaţii dacă profesorul vorbeşte din cealaltă parte a clasei”, spune Mădălina Georgescu. Pentru că micuţii trebuie să facă exerciţii de logopedie şi acasă, majoritatea mamelor renunţă la servicii pentru a-şi ajuta copiii.

Şedinţele de logopedie nu sunt decontate de stat

Anul trecut, medicii au făcut 100 de implanturi cohleare prin Programul naţional de sănătate, un dispozitiv de implant cohlear costând 20.000 de euro. Procesorul costă însă în jur de 4.000 de euro, bani pe care trebuie să-i plătească pacientul sau familia lui dacă acesta se strică sau dacă micuţul îl pierde. De asemenea, piesele care se strică trebuie plătite tot de către pacient. Nici şedinţele de logopedie nu sunt decontate de Casa de asigurări, astfel încât există varianta de a le face contra cost în cabinetele private sau de a se interna în spital pentru a beneficia gratuit de exerciţii. De regulă, pacienţii din provincie care vin la Institutul Hociotă sunt internaţi cinci zile, iar celor din Bucureşti li se face o fişă de o zi. 

„Am avut un copil din Hunedoara care a renunţat să vină la logopedie după patru ani de la implant pentru că nu mai avea bani de tren”, mai spune Georgescu. În România există patru centre de logopedie cu expe-rienţă, la Bucureşti, Iaşi, Timi-şoara şi Cluj.

Din o mie de nou-născuţi, unul e surd

Rata hipoacuziei congenitate este de 1,3 la 1000 de nou-născuţi. „Nu toţi sunt însă depistaţi la timp. Din cei diagnosticaţi la şase luni, mulţi se operează în străinătate pe la vârsta de 1 an. Eu nu recomand implanturile cohleare la copiii sub 1 an, deoarece căile auditive se pot maturiza şi mai târziu, astfel încât copilul să poată auzi toată viaţa cu ajutorul protezei obişnuite şi să nu mai treacă printr-o operaţie de implant cohlear”, spune Mădălina Georgescu.

 

Cele mai citite

Deces tragic pentru un bărbat din Alba înțepat de o viespe mare în cap

Un bărbat de 49 de ani, din județul Alba, a murit după ce a fost înțepat în zona capului de un gărgăun (viespe mare),...

Manchester City riscă să fie exclusă din toate competițiile! „Procesul secolului” în plină desfășurare

Manchester City se confruntă cu o anchetă istorică pentru 115 nereguli financiare, iar clubul riscă sancțiuni drastice, inclusiv eliminarea din toate competițiile interne. Începând cu...

Românii au prins gustul vieții la țară. „Acela a fost momentul când am decis să facem pasul către sat“

Pandemia i-a împins pe mulți români să se mute în mediul rural, iar trendul continuă și în prezent. Spațiile deschise i-au făcut să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă