3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăGDPRDr. Evelina Moraru: Excesul de vitamine la copii poate avea consecinţe grave

Dr. Evelina Moraru: Excesul de vitamine la copii poate avea consecinţe grave

Părinţii invocă diverse motive pentru a justifica decizia de a trata singuri copiii: se bazează pe experienţe similare anterioare, nu găsesc timpul necesar pentru a merge la medic şi e mai uşor pentru ei să se documenteze de pe internet. Dr. Evelina Moraru, medic pediatru la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi vorbeşte într-un interviu pentru RL Verde despre riscurile automedicaţie la copii şi oferă părinţilor sfaturi de îngrijire a celor mici.

 

Care sunt cele mai frecvente afecţiuni şi boli ale copiilor pe care părinţii le tratează fără a cere sfatul medicului?

Cei mai mulţi dintre părinţi decid să trateze fără sfatul medicului simptome care ţin de răceală şi gripă. Potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente, 57% dintre părinţi dau copilului medicamente fără recomandarea medicului pentru tratarea tusei şi 55% pentru febră. Părinţii, într-un procent majoritar, mai tratează după ureche durerile de gât sau îi dau celui medicamente pentru întărirea sistemului imunitar.

Mulţi părinţi aleg să facă acest lucru pentru că ei au siguranţa că ştiu ce este mai bine pentru copilul lor şi în plus, se bazează şi pe experienţe anterioare similare. Dar fiecare caz de îmbolnăvire este diferit, trebuie analizat şi diagnosticat în funcţie de istoricul medicul al copilului, de frecvenţa de revenire a bolii şi numai un medic poate face toate acestea. De aceea, este important ca părinţii să meargă la medic cu cel mic şi să îl trateze mai puţin după propriile lor cunoştinţe.

Care sunt riscurile automedicaţiei în aceste cazuri?

Unul dintre riscurile majore ale automedicaţiei în aceste cazuri îl reprezintă mascarea bolii reale. Febra, spre exemplu, este un simptom comun pentru foarte multe afecţiuni. Ea apare atunci când cel mic răceşte, când îi ies dinţişorii sau când a contactat o boală a copilăriei. Adiminstrându-i celui mic anti-termice febra îi va scădea, dar acest lucru nu va face decât să se întârzie diagnosticul bolii reale care cauzează febra. În consecinţă, cel mic va ajunge mai târziu la medic şi va avea nevoie de un tratament mai complex, mai greu de suportat şi implicit poate avea o perioadă mai lungă de recuperare. De asemenea, există riscul unui supradozaj atunci când părintele nu ştie să calculeze dozele medicamentelor în funcţie de greutatea şi de vârsta copilului sau riscul de a-i administra o doză mai mică decât cea indicată, copilul vindecându-se astfel mai greu.

În cazul administrării de antibiotice după ureche, există riscul instalării rezistenţei la o astfel de terapie.

Părinţii dau de multe ori copiilor vitamine şi suplimentare alimentare fără să consulte medicul pediatru. Când are un copil nevoie de vitamine?

Necesitatea de a-i administra celui mic vitamine poate fi stabilită doar de medicul pediatru. De cele mai multe ori, părinţii îi dau vitamine celui mic dacă nu are poftă de mâncare sau prezintă un comportament apatic, dar acestea nu sunt singurele indicii.

Un medic pediatru este atent la regimul de viaţă al copilului, va cere anumite analize, va analiza istoricul medical şi apoi va stabili dacă şi ce vitamine sunt necesare. Medicul stie să aleagă formula optimă pentru vârsta şi particularitatea copilului respectiv şi în funcţie de boala de bază.

Ce boli poate cauza tratamentul incorect cu vitamine la copii?

Excesul de vitamine poate determina unele manifestari grave: vitamina A în exces poate da dureri de cap sau tulburări de vedere prin hipertensiune intracraniană. Frecvent, vitamina D2 sau D3 se găseşte în formule combinate cu vitamina A şi doar medicul ştie ce scheme se pot utiliza.

Vitaminele numite liposolubile A, D, E şi K sunt cele care determină efecte negative prin supradozaj. Atenţie deci la respectarea dozelor de vitamina D la sugari şi copii preşcolari, nu exageraţi cu dozele, nu le repetaţi fără avizul medicului deoarece există riscul unor tulburări grave în funcţionarea rinichilor. Excesul de vitamina K determină tulburări de coagulare.

Mulţi părinţi caută pe internet informaţii despre bolile copiilor şi posibile tratamente. Cât de utile şi sigure sunt aceste informaţii care se găsesc pe forumuri şi sunt scrise de alţi părinţi?

Din păcate, foarte mulţi dintre părinţi folosesc internetul pentru diagnosticul şi tratamentul celor mici. Fie că citesc diferite articole cu profil medical sau se informează din discuţiile cu alţi părinţi care au fost în situaţii similare, părinţii trebuie să înţeleagă că toate informaţiile trebuie confirmate de un specialist. Fiecare copil este unic, fiecare afecţiune trebuie privită în contextul profilului medical al celui mic şi fiecare tratament este personalizat. Tratamentul cu rezultate bune pentru un copil se poate dovedi riscant şi nepotrivit pentru un alt copil. Principiul oricărei terapii corecte include şi individualizarea.

Cât de eficiente sunt tratamentele naturiste pentru bolile copilăriei?

Atitudinile excesive ale părinţilor, aparent cu bune intenţii, se pot transforma în agresiuni complexe metabolice. Medicina naturistă are o tradiţie recunoscută, existând mii de ani de utilizare şi mulţi oameni aderă la conceptul acesta considerând că are mai puţine efecte negative adverse, în comparaţie cu medicaţia de sinteză. Remediile naturiste sunt reprezentate de o sumedenie de poţiuni, ceaiuri, tincturi, alifii, etc. Chiar dacă au o tradiţie şi sunt plante cu efecte benefice, erorile de doză, administrare şi lipsa informaţiilor complete pot declanşa adevărate drame; de exemplu, remediile pentru tuse sau pentru creşterea imunităţii sunt alternative cu mari riscuri de toxicitate şi efecte secundare cu totul neaşteptate şi uneori ireversibile.

Anumite combinaţii au efecte sinergice sau efecte dăunatoare. Pentru creşterea imunităţii părinţii sunt dispuşi să cheltuiască, să experimenteze, uitând ca mari pericole se ascund în spatele unor gesturi simple; pericolul este mai mare pentru terapia naturistă decât pentru medicamentele pe baze naturale, acestea având standardizate bine dozele şi indicaţiile.

Un concept simplu de sinceritate şi încredere faţă de medic poate evita aceste neplăceri. Nimeni nu ar trebui să apeleze la aceste remedii fără avizul unui medic, singurul care poate stabili dozele, ritmul şi schema terapeutică.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...

Austria va ridica blocada Schengen pentru România și Bulgaria. Când vor adera complet cele două țări

Austria va ridica probabil în primăvara anului 2025 vetoul prin care blochează extinderea Schengen, relatează publicația austriacă Kurier, potrivit B1Tv. Austria ar urma să ridice...
Ultima oră
Pe aceeași temă