Modificările care apar în organism o dată cu vârsta, precum senzaţia de gură uscată sau diminuarea simţului, le pot tăia pofta de mâncare vârstnicilor.
Neputinţa de a consuma anumite alimente preferate poate face ca mesele să devină un chin şi poate cauza, totodată, frustrări. În afară de asta, s-ar putea să vă îngrijoraţi că organismul va acumula carenţe de nutrienţi esenţiali. Toate acestea pot fi rezolvate dacă faceţi câteva modificări în prepararea alimentelor pe care obişnuiţi să le consumaţi.
Carnea, fructele şi legumele crude le pun cele mai mari probleme persoanelor care au dificultăţi în mestecarea alimentelor. „Dacă vă plac merele foarte mult, puteţi face un sos din ele. Legumele preferate le puteţi pune în supe”, spune Kathleen Zelman, director de nutriţie la site-ul WebMD. Ca să vă faceţi munca mai uşoară, le puteţi prepara în porţii mici pe care să le îngheţaţi. Cheia este să fiţi creativi şi să nu vă mulţumiţi doar cu un ceai, o cafea şi câteva gogoşi. Dacă vă place carnea şi nu o puteţi consuma sub formă de friptură, puteţi să preparaţi o tocăniţă sau să căutaţi alte surse de proteine, precum peşte. „Consumul de peşte vă aduce beneficiile acizilor omega 3, buni pentru sănătatea inimii şi pentru memorie”, spune profesorul de nutriţie Carole Palmer. Ouăle sunt o altă sursă bună de proteine şi pot fi preparate în numeroase feluri uşor de mâncat. Nu uitaţi de alimentele care efectiv sunt uşor de consumat, precum orezul, cereale integrale, fasole şi paste. „Încercaţi să diversificaţi meniul, mâncând mai multe tipuri de alimente, în loc să vă concentraţi pe unul singur greu de consumat”, mai spune Palmer.
Adăugaţi sosuri la orez şi paste
Senzaţia de gură uscată este o altă problemă frecventă care apare o dată cu vârsta, una dintre cauze constituind-o medicamentele. În acest caz, cel mai greu de mâncat sunt alimentele uscate, precum pâinea, pastele sau orezul. Soluţia este să găsiţi o metodă prin care să umeziţi aceste alimente. Astfel, puteţi adăuga sosuri la orez sau la paste şi unt de arahide la pâine. Supele sunt o variantă foarte bună şi comodă. O altă metodă este să beţi lapte sau apă între înghiţituri, dar în cantităţi mici, ca să nu vă săturaţi prea repede. Medicii mai spun că persoanele cu gura uscată trebuie să acorde totodată o atenţie deosebită danturii, deoarece saliva vă protejează de carii. Spălaţi-vă dinţii după fiecare masă.
Sucul de lămâie şi muştarul, arome sănătoase
O altă problemă cu care se pot confrunta persoanele în vârstă sunt indigestiile, care apar din cauză că organismului îi este tot mai greu să digere anumite alimente. „Adesea, cea mai bună metodă de a evita indigestiile este să ţineţi un jurnal în care să notaţi ce şi când mâncaţi. Aşa, veţi şti ce alimente vă cauzează probleme”, spune Zelman. Printre alimentele-problemă se numără usturoiul, piperul, ceapa, ghimbirul, grăsimile, cafeaua şi lactatele. Ca să nu renunţaţi definitiv la ele, consumaţi-le în moduri diferite. Spre exemplu, în loc să mâncaţi usturoiul crud, puneţi-l în mâncare, iar dacă sunteţi sensibili la lactate, consumaţi cantităţi mici. Dacă aceste soluţii nu dau rezultate, vorbiţi cu medicul vostru, care v-ar putea recomanda medicamente pentru reducerea acidităţii. Dacă o dată cu vârsta v-a fost afectat simţul gustului, nu adăugaţi mai multă sare în mâncare, ci folosiţi o cantitate mai mare de verdeţuri, suc de lămâie, muştar sau usturoi.