Mai multe patologii, în special cele cardiace şi respiratorii, îi afectează mai des pe oameni în timpul sezonului de iarnă, afirmă cercetătorii francezi, titrează mediafax.
Supramortalitatea hibernală reprezintă un fapt epidemiologic bine stabilit. În 2006, un studiu estima la 15.000 numărul deceselor suplimentare care se produc în fiecare an pe timpul iernii, în Franţa. Creşterea numărului de decese este asociată cel puţin parţial cu o creştere a numărului bolilor respiratorii, precum gripa, şi o multiplicare a accidentelor cardiace. Însă care este rolul jucat de frig în creşterea acestui număr? Există oare mai mulţi agenţi infecţioşi? Sunt oamenii mai fragili?
Prima explicaţie, generală, se aplică la toate maladiile contagioase care se transmit pe cale aeriană (gripă, bronşită infecţioasă, răceală, angină virală etc.). Potrivit unui raport din 2009 întocmit de Institutul de supraveghere sanitară asupra fiziologiei frigului, „tendinţa de concentrare a populaţiei în spaţii închise şi puţin ventilate (atunci când este frig afară) creşte riscul de infecţii”. Bruno Lina, directorul laboratorului de virusologie şi patologii umane de la Facultatea de medicină din Lyon, consideră că „aglomerarea oamenilor în spaţii închise reprezintă un element determinant” care explică recrudescenţa hibernală a patologiilor respiratorii, informează lefigaro.fr.
Pe de altă parte, corpul uman apelează la o anumită strategie pentru a încălzi aerul rece inspirat, înainte de ajungerea acestuia în plămâni. Mucoasele nazale transferă în acest aer apă aflată la temperatura corpului (fenomen care explică expresia «nas care curge», frecvent întâlnită în sezonul rece). Acest transfer de căldură umidifică aerul şi provoacă uscarea barierei fizice care este alcătuită din mucus. Virusul şi bacteriile intră în acest fel mai uşor în organism.
Frigul alterează în paralel funcţionarea sistemului imunitar. „Celulele se deplasează mai încet, fapt care diminuează reacţia imunitară şi lasă virusului timpul necesar pentru a se instala în corp”, a explicat Bruno Lina. Perişorii (cilii) care curăţă cu regularitate bronhiile sunt mai puţin eficienţi atunci când temperaturile sunt scăzute. Toate aceste elemente explică, cel puţin parţial, recrudescenţa hibernală a răcelilor şi a altor bronşite.
Luc de Saint-Martin Pernot, medic intern la Centrul medical regional universal din Brest, evoca la rândul său, în numărul din octombrie 2011 al revistei Pour la Science, „uscarea mucoaselor din zilele friguroase şi poluanţii atmosferici, a căror concentraţie creşte, întrucât spaţiile închise sunt insuficient ventilate”. Aceşti doi factori „provoacă o iritare a căilor nazale şi bronhice”, explică el, adăugând că acest fapt creşte „numărul de proteine ICAM-1, adevărate «încuietori» prin care rinovirusurile intră în celule şi le infectează”.
În privinţa virusurilor, precum rinovirusurile care cauzează răceala, frigul constituie un avantaj. Aşteptând să ajungă la căldură în corp pentru „a ecloza”, microbul este înconjurat într-o mică cochilie protectoare. Aceasta este cu atât mai rezistentă cu cât aerul este mai rece. Iarna, scăderea în intensitate a soarelui limitează expunerea virusului la razele ultraviolete care îi distrug în mod natural. Altfel spus, durata de viaţă a unui virus creşte atunci când temperatura este scăzută si când soarele este ascuns de nori. Puterea lui contagioasă este sporită. Aceste explicaţii sunt valabile şi pentru virusul gastroenteritei, o maladie a cărei epidemie în rândul copiilor apare sistematic în timpul iernii.
Creşterea patologiilor cardiovasculare reprezintă la rândul ei o consecinţă aproape mecanică a temperaturii. Atunci când vremea este rece, vasele sangvine se contractă pentru a limita pierderile de căldură la nivelul organismului. Acest fapt induce o mai mare vâscozitate a sângelui, care obligă inima să muncească mai mult. Cercetătorii americani au afirmat în 2012 că o alimentaţie mai puţin sănătoasă şi o diminuare a activităţii fizice pe timpul iernii ar putea să explice această recrudescenţă hibernală a maladiilor cardiovasculare.
