6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăGDPRCe frustrări ascunde furia

Ce frustrări ascunde furia

În spatele mâniei necontrolate se ascund în realitate probleme mai vechi din trecut care nu au legătură neapărat cu persoana cu care aveţi un conflict.

Furia incontrolabilă ascunde de fapt un sentiment neplăcut din trecut, când v-aţi simţit desconsideraţi sau neluaţi în seamă, susţin psihologii. Spre exemplu, cineva căruia nu i se permitea să-şi spună punctul de vedere în copilărie se înfurie mult mai uşor atunci când i se pare că este pus în aceeaşi situaţie la maturitate, explică experţii.

Teoria este confirmată de Cătălina, o tânără de 26 de ani, care se caracterizează ca fiind mai impulsivă: „În copilăria mea, multe seri şi sărbători se petreceau în faţa televizorului şi asta nu-mi plăcea. Fostul meu prieten avea şi el obiceiul să se uite destul de mult la televizor, motiv pentru care ne certam destul de des. Am observat că eram şi mai puţin tolerantă la acest aspect cu următorul prieten şi mă apucau crizele de nervi numai când îl vedeam că pune mâna pe telecomandă”. Furia o făcea pe Cătălina să simtă că ia foc şi nu de puţine ori a fost tentată să se despartă de iubitul ei din cauza asta.

Iuliana (24 de ani) s-a certat odată foarte tare cu prietenul ei, încât a aruncat cu mâncarea pe pereţi. „Nu-mi mai amintesc exact motivul pentru care m-am enervat şi asta înseamnă că de fapt nici nu era ceva foarte important. În general, când nu obţin ceva ce-mi doresc mult, mă simt neiubită şi nerespectată şi atunci îmi vine să mă răzbun”, spune Iuliana.

15 minute pauză pentru calmare

Psihologii sunt de părere că atunci când simţiţi că vedeţi negru în faţa ochilor trebuie să încercaţi să vă daţi seama ce anume v-a supărat. „Poate că de fapt, sunteţi supărat pe mama sau pe tata şi, în mod normal, n-ar fi trebuit să vă înfuriaţi atât de tare pe cel din faţa voastră. În cazul ăsta, ar trebui să iertaţi în sinea voastră persoana pe care sunteţi de fapt furios. Este în regulă să te înfurii atunci când eşti atacat, ca un mecanism de apărare, sau atunci când nu-ţi sunt ascultate nevoile”, spune psihoterapeutul Alina Zevedei.

Reacţia celui cu care vorbiţi este un indicator care arată dacă furia voastră a depăşit limita. Dacă este surprins, înseamnă că aţi exagerat. „E important să nu faceţi gesturi care să strice complet o relaţie sau care să vă facă să vă pierdeţi serviciul. Furia trebuie să aibă un obiectiv precis, să schimbe ceva ce-ţi face rău, nu să ajungi să-ţi plângi de milă”, spune Zevedei. Dacă partenerul este foarte furios, lăsaţi-l să se calmeze şi reluaţi discuţia după 15 minute. „Când cineva se înfurie foarte rău, nu mai gândeşte cum trebuie, iar explicaţiile sunt fără rost”, adaugă Zevedei.

Nu vânaţi greşelile celorlalţi

Pasul următor este să vă înţelegeţi unul altuia punctele de vedere şi să vă daţi voie să vorbiţi fără să vă întrerupeţi. După aceea, identificaţi aspectele pentru care vă contraziceţi şi căutaţi cât mai multe soluţii fără să faceţi atacuri la persoană. Partea cea mai dificilă este să vă puneţi de acord asupra unei soluţii, spun specialiştii.

Este important să nu aveţi aşteptări nerealiste, pentru că soluţia s-ar putea să nu fie perfectă pentru nici unul dintre voi, dar compromisul rezultat să fie mai bun decât problema care a generat conflictul. Un alt aspect important este să vă respectaţi amândoi angajamentul, dar să nu exageraţi dacă partenerul are o scăpare. Punctaţi greşeala, dar fără să vă înfuriaţi.

Patru strategii ca să vă liniştiţi

Folosiţi-vă simţul umorului. Dacă vă enervează un coleg şi vă vine să-l jigniţi spunându-i că seamănă cu un animal, închipuiţi-vă că la biroul lui stă acel animal, vorbind la telefon sau mergând în şedinţe. Nu fiţi sarcastic, pentru că asta e o altă formă nesănătoasă de exprimare a furiei.

Reformulaţi-vă gândurile. În loc să spuneţi „Este groaznic, totul s-a sfârşit!”, rostiţi mai bine „Este frustrant şi e de înţeles că sunt supărat, dar nu e sfârşitul lumii, iar furia mea n-o să rezolve lucrurile”, vă sfătuiesc terapeuţii de la Asociaţia Americană de Psihologie.

Evitaţi cuvintele de tipul „niciodată”, „întotdeauna”. Reproşuri precum „Întotdeauna uiţi lucruri” nu sunt adevărate şi vă fac să simţiţi că furia voastră este justificată şi că nu există soluţii.

Spuneţi „mi-ar plăcea” în loc de „vreau” sau „trebuie să am”. Asta înseamnă să vă trans¬formaţi aşteptările în dorinţe. Atunci când nu veţi primi ce vă doriţi, veţi avea reacţiile fireşti precum frustrare, dezamăgire sau durere, dar nu furie. Unele persoane îşi ascund durerea în furie, dar asta nu înseamnă că sentimentul dispare.

Sarcasmul este o formă nesănătoasă de exprimare a furiei.

Cele mai citite

Luare de ostatici într-un restaurant de lângă Paris

Un bărbat înarmat cu un cuțit a luat sâmbătă ostatici mai mulți angajați în restaurantul tatălui său de la periferia Parisului. Un dispozitiv de...

Accident rutier în Ilfov: O femeie de 39 de ani a fost preluată de SMURD

O femeie, în vârstă de 39 de ani, a fost transportată la un spital din București, în urma unui accident rutier produs între două...

Conflicte și acuzații în campania electorală: Elena Lasconi vs. Adrian Zuckerman și jocurile politice ale PNL și PSD

Candidata USR acuză presiuni din partea fostului ambasador american, Adrian Zuckerman, în timp ce liberalii speculează o alianță între PSD și Victor Ponta. Cine...
Ultima oră
Pe aceeași temă