1.1 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăGDPRCe ai de făcut dacă vrei să-ţi schimbi medicul de familie

Ce ai de făcut dacă vrei să-ţi schimbi medicul de familie

Dacă ai decis să-ţi schimbi medicul de familie te vei izbi de rezistenţa sistemului. Este vorba de sistemul care face legătura între calculatorul medicului şi Casa de Asigurări. Cu alte cuvinte, aşteaptă-te ca să dureze vreo lună sau două până eşti “recunoscut” de reţeaua informatică. Între timp, îţi plăteşti conştiincios toate contruibuţiile, inclusiv cea la sănătate.

“Erorile de sistem sau pur şi simplu faptul că pacientul se mută de la o casă la alta determină întârzieri de până la două luni. În acest timp, medicii acordă benevol consultaţiile, dar pacienţii nu pot beneficia de medicamente compensate, trimiteri sau investigaţii, deşi sunt cu contribuţiile la zi”, ne-a explicat medicul Sandra Adalgiza Alexiu, secretarul Asociaţiei Medicilor de Familie – Bucureşti.

Citeşte şi: 300 de boli vor putea fi tratate acasă

Dacă totuşi eşti horărât să te războieşti cu acest sistem, trebuie să anunţi medicul de la care doreşti să pleci, pentru a se evita astfel situaţiile tensionate.

Următorul pas este să te prezinţi la viitorul medic de familie cu cartea de identitate şi dovada că eşti asigurat. Acesta îţi va da să completezi o declaraţie că doreşti să te înscrie pe lista sa de pacienţi, iar ulterior va trimite o scrisoare colegului său de la care te retragi, solicitându-i fişa medicală. Documentul respectiv nu se înmânează pacientului, ci se expediază prin poştă medicului de familie.

Cele mai citite

Portul Constanța: Sistem inovator de acostare cu geamanduri

Sistemul permite operarea în siguranță a navelor de până la 70.000 TDW, inclusiv a celor de tip Panamax Un sistem modern de acostare cu geamanduri...

Protest de Ziua Culturii Naționale: Sindicaliștii atrag atenția asupra subfinanțării și inechităților din domeniu

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă „CulturMedia” a anunțat un protest organizat cu ocazia Zilei Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, pentru a...

Maia Sandu a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) pentru situația din sectorul energetic

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) care va avea loc marți, 14 ianuarie, pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă