Până când nu va apărea cardul naţional de sănătate, nu va exista un control riguros al neasiguraţilor care se tratează în sistemul public, fără să reprezinte urgenţe medicale.
Cei care nu îşi plătesc contribuţiile la sănătate se pot trata liniştiţi în spitalele din România, pentru că autorităţile sanitare nu deţin mecanisme riguroase de control, iar medicii internează, de regulă, atât cazurile de urgenţă, cât şi pe cele mai puţin grave. Legea spune însă că doar în situaţiile de urgenţă neasiguraţii pot primi tratament gratuit, pe principiul solidarităţii sociale.
„Nu există legislaţie foarte bine aplicată, astfel încât să poată fi refuzată internarea celor care nu sunt urgenţe şi care ar putea fi trataţi, spre exemplu, în ambulatoriu. Dacă s-ar face o analiză serioasă a ceea ce se întâmplă în sistemul spitalicesc românesc, 30% din pacienţii internaţi nu s-ar dovedi urgenţe. Reţeaua policlinicilor, care mai punea filtru pentru aceşti pacienţi, a fost, din păcate, distrusă. Nu intra nimeni în spital fără să aibă măcar o trimitere”, spune Florin Stroe, fost director economic la Spitalul Floreasca din Bucureşti.
Afecţiuni care se tratează doar la stat
În Spitalul Universitar din Bucureşti sunt internate în fiecare lună în jur de 300 de persoane neasigurate. Cam tot atâţia neasiguraţi ajung şi în celelalte spitale bucureştene cu profil de urgenţă, majoritatea fiind persoane fără domiciliu, străini sau români care lucrează la negru ori pentru firme care nu plătesc contribuţiile la Sănătate.
Într-un spital public ziua de spitalizare variază între 200 şi 1.000 de lei, în funcţie de medicamentele prescrise, materialele sanitare folosite şi cheltuielile de cazare. „În terapie intensivă sau pe secţiile de cardiologie şi neurochirurgie se fac cele mai mari cheltuieli, aşa că şi ziua de spitalizare costă mai mult”, evaluează situaţia medicul Leo Grecescu, de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.
Spre comparaţie, ziua de spitalizare într-un spital privat ajunge să coste minimum 300 de lei, însă nu toate afecţiunile se pot trata la particulari. Pentru o fractură de şold, o malformaţie, o intervenţie pe creier ori o ocluzie intestinală, cel mai bine este să apelaţi la spitalul public. A fost şi cazul lui Bogdan D. din Bucureşti, în vârstă de 25 de ani. Nu îşi plătise asigurările de sănătate de aproape un an, iar când a ajuns într-un spital public şi le-a spus medicilor despre asta, doctorii i-au pregătit o rezervă şi l-au informat că trebuie să îşi plătească spitalizarea. „Medicul din ambulanţă m-a sfătuit să nu zic nimic despre statutul de neasigurat, dar mie mi-a fost teamă. Până la urmă, s-a găsit şi pentru mine un loc în spital”, povesteşte Bogdan. Deşi a stat în spital cam o săptămână, a plătit doar două zile de spitalizare. „Cam 600 de lei mi-a venit nota de plată. Pentru restul zilelor de spitalizare nu am plătit, deoarece între timp am devenit coasigurat”, povesteşte tânărul. Potrivit legii doar rudele de gradul 1 pot obţine calitatea de coasiguraţi (soţ/soţie/părinte/copil).
Mai puţin norocos a fost Nicolae (42 de ani), fost muncitor în construcţii în Cehia. Acum trei luni a început să aibă dureri intense din cauza greutăţilor pe care le-a cărat cât a lucrat în străinătate, la negru, pentru o firmă care monta panouri solare. „Şi acolo am avut probleme medicale, însă nu lucram pe contract şi nu le-am putut rezolva”, povesteşte el. Ar avea nevoie de o operaţie de hernie inghinală, însă nici în România nu îndrăzneşte să meargă la medic fără asigurare medicală. „Şi nici nu am bani să plătesc din urmă asigurările”, spune el.
Medicii spun însă că astfel de cazuri ajung în cele din urmă în unităţile publice, implicând costuri serioase pentru sistem. „Cazurile se agravează şi până la urmă tot la noi vin”, spune medicul Cătălin Cârstoiu, director al Spitalului Universitar din Bucureşti.
Spitalele nu au costurile
stabilite exact
Economiştii din spitale susţin că nu va exista un control riguros al cazurilor de neasiguraţi care se internează în spitalele din România până când nu se va rezolva problema informatizării spitalelor şi până când nu va apărea cardul naţional de sănătate. „În România nu se ştie nici la ora actuală cât spirt, câtă vată sau câte feşe sunt folosite în cadrul unei intervenţii chirurgicale minore. Spitalele nu au costurile stabilite, iar unii directori de spital nu au calculat nici tariful mediu pe ziua de spitalizare”, comentează economistul Florin Stroe.
Pentru că în general este vorba de persoane fără venituri sau cu venituri mici, medicii nu refuză internarea neasiguraţilor. „Ar trebui declanşat un proces pentru astfel de cazuri şi recuperaţi banii, dar nu îşi mai bate nimeni capul şi cei şase milioane de asiguraţi duc povara tuturor ne¬asi¬guraţilor”, explică Stroe.
ALTE SISTEME
Cum este în SUA şi în Marea Britanie
În Marea Britanie, asistenţa medicală este gratuită pentru toată lumea, prin sistemul NHS (National Health System), indiferent de statutul de angajat sau şomer. Persoanele care nu au o slujbă primesc reţete gratuite, în ciuda faptului că nu cotizează. De asemenea, per-soanele de peste 60 de ani beneficiază de reţete gratuite, în orice circumstanţe. Gratuite sunt şi reţetele pentru bolile cronice precum afecţiunile tiroidei sau diabetul, însă pacienţii primesc medicamente dintre cele mai ieftine. „Şi nici nu se dau atenţii, nici măcar un buchet de flori, iar dacă îi scrii doctorului o felicitare de mulţumire, foarte probabil că îţi va răspunde înapoi şi îţi va ura însănătoşire grabnică”, povesteşte Paula C., o româncă care a emigrat în Marea Britanie.
În SUA, cei care nu au asigurare nu au nici medic de familie şi nu pot merge la nici un consult. În cazul unei urgenţe, neasiguratul poate merge la camera de gardă şi va fi tratat ca orice asigurat, iar dacă are nevoie de operaţie, va fi operat, dar i se va trimite nota de plată acasă. Mai există state în care spitalele sunt sponsorizate de diverse fun¬daţii şi în care cei neasiguraţi se pot trata. Indiferent că se plătesc sau nu asigurări, fiecare cetăţean va achita la camera de gardă o co¬plată de aproximativ 75 de dolari, iar la specialist între 25 şi 50 de dolari. La dentist nu este niciodată gratuit. Fără asigurare, extracţia unei măsele costă 800 de dolari. Cu asigurare, se plătesc în jur de 400 de dolari.
222 lei este suma pe care trebuie să o achitaţi la casa de sănătate, dacă în ultimele şase luni
nu aţi realizat venituri impozabile.
