7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăGDPR10 milioane de euro pentru Pediatria din Sibiu

10 milioane de euro pentru Pediatria din Sibiu

Spitalul sibian care deserveşte cinci judeţe din zonă va avea până în primăvara anului 2015 o nouă clădire pe trei nivele, dotată cu aparatură ultraperformantă în care va funcţiona un centru de cercetare şi telemedicină în bolile neurologice. Valoarea proiectului este de 10 milioane euro, cea mai mare parte fonduri nerambursabile.

Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu pune în practică un proiect cu finanţare europeană în valoare de 10 milioane euro, bani cu care se va ridica un nou corp de clădire, se va înfiinţa un centru de cercetare şi telemedicină în bolile neurologice, plus dotări cu aparate de ultimă generaţie.

Contractul a fost semnat la începutul acestui iar acum se delârulează primele licitaţii pentru proiectare şi construcţie.

Proiectul „Centru de cercetare şi telemedicină în bolile neu­rologice la copii – CEFORATEN” este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regio­nală, iar valoarea totală este de 45.315.662 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 36.805.477 lei.

“Proiectul constă în crearea şi dezvoltarea unui Centru de Cercetare în domeniul medicinii neurologice pediatrice, a unui departament de telemedicină şi alinierea acestora la nivelul infrastructurii existente în centrele europene similare, cu implicaţii pozitive asupra cercetării na­ţionale şi europene in domeniu”, spune prof. Mihai Leonida Neamţu, directorul medical al spitalului şi managerul proiectului.

Aparatură performantă

Noul corp de clădire ce se va ridica în curtea actualului spital va avea o suprafaţă de aproape 1.300 metri pătraţi, şi pe lângă încăperile destinate apara­turii şi cercetării, vor fi amenajate şi 11 saloane pentru mamă şi copil.

Vor fi create cinci departa­mente de cercetare, iar cu noua aparatură, medicii le vor putea face copiiilor testări şi investigaţii foarte amănunţite. Unele dintre aparate sunt unice în ţară. Electroencefalografie, atât de rutină, cât şi în stare de veghe, EEG de somn, înregistrări de lungă durată şi monitorizare video EEG; răspunsuri evo­cate de trunchi cerebral, auditive şi vizuale la copiii cu suspiciune de tulburări de auz sau deficienţe de vedere; electromiografie – viteza de con­ducere nervoasă şi elec­tro­miografie pentru afecţiuni neuromusculare; servicii de neuroradiologie, inclusiv Rezonanţă Magnetică (IRM), spectroscopie RM (SRM) şi MRI; teste cardiorespiratorii şi genetice performante sunt doar o parte din investigaţiile ce vor fi posibile.

Doar pentru echipamente suma prevăzută este de patru milioane de euro. Un aparat de rezonanţă magnetică 3 Tesla, sistem Röntgen multivalent cu arhitectură fle­xibilă care să permită ex­plorări fluoroscopice şi an­giografice, aparat Röntgen, complet digital de grafie, prevăzut cu vertigraf de uz general, cu dotări ce permit examinarea pacienţilor pediatrici, electroen­cefalo­graf cu 40 canale pentru analiza de performanţă a activităţii spontane în timpul examinării funcţionale RMN, EEG, MRI, ecograf Doppler color pentru investigaţie de înaltă performanţă în pedia­trie, cu aplicaţii dedicate examinării SNC şi vascula­rizaţiei cerebrale, ecocardio­graf performant de analiză în volum, 2 D M şi Doppler pentru aplicaţii cardiovas­cu­lare, transtoracic, transeso­fagian, vascular, pentru pa­cienţi pediatrici, aparat pentru studii genetice, secvenţiator genetic, sistem de prelucrare a imaginilor medicale, sis­tem integrat de telemedicină şi bibliotecă digitală sunt prevăzute ca achiziţii.

Licitaţie contestată

Alexandru Mihuţ, mana­gerul spitalului, explică faptul că dejaa avut loc prima licitaţie, pentru proiectarea şi execuţia clădirii, însă documentaţiile au fost incomplete, a existat şi o contestaţie, iar acum licitaţia va fi reluată.

„Imediat ce contestaţia a fost soluţionată în favoarea noastră de către Curtea de Apel Alba Iulia, am început o nouă procedură, iar în data de 1 noiembrie vom deschide ofertele ce le vor depune firmele care doresc să realizeze acest proiect”, spune Mihuţ. Reluarea licitaţiei şi contestaţiile întârzie însă proiectul, motiv pentru care responsabilii spitalului au fost nevoiţi să facă modificări.

Rareş Picu, responsabilul de comunicare al proiectului, spune că membrii echipei de proiect au refăcut graficul de desfăşurare a proiectului şi l-au suspus spre aprobare Agenţiei Naţională a Cercetării Ştiinţifice, care este organismul intermediar.

Ca să câştige timp, reprezentanţii Spitalului vor devansa licitaţiile pentru aparaturi şi le vor derula mai repede decât estimau la început, tocmai pentru ca atunci când primele încăperi şi laboratoare vor fi construite să poată aduce şi aparaturile.

Modernizare cu sprijinul comunităţii

Anul acesta, cel mai mare corp de clădire al Spitalului a fost modernizat în întregime, cu finanţare de la Primăria Sibiu. Spitalul Clinic de Pediatrie din Sibiu deserveşte judeţul Sibiu, judeţele Alba, Hunedoara şi Vâlcea, dar şi o parte din judeţul Braşov.

Cele mai citite

Buffon, dezvăluiri fascinante! Care e cea mai mare slăbiciune a fostului portar italian

Gianluigi Buffon, considerat unul dintre cei mai mari portari din istoria fotbalului, a făcut dezvăluiri surprinzătoare în cadrul conferinței de lansare a autobiografiei sale,...

Cine este „Nepotul lui Ciucă‟, personajul dubios care face jumătate de miliard de euro din contracte cu statul 

Cătălin Podaru este un om de afaceri de succes din România după ce în ultimul deceniu a fost conectat constant la contracte cu statul, mai ales...

Klaus Iohannis a semnat patru decrete care vizează modificări legislative și o eliberare din funcție

Unul dintre decrete vizează accesul echitabil la educație și dezvoltarea competențelor digitale în instituțiile de învățământ superior Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 19...
Ultima oră
Pe aceeași temă