3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO+FOTO. Salvare miraculoasă. Un câine a fost găsit sub dărâmături, în Italia,...

VIDEO+FOTO. Salvare miraculoasă. Un câine a fost găsit sub dărâmături, în Italia, la 10 zile de la cutremur

Un golden retriever, pe nume Romeo, a fost scos de sub dărâmăturile lăsate de cutremurul din Italia, la aproape 10  zile de când se credea că a murit. Pompierii au filmat momentul în care l-au scos de sub zidurile prăbuşite ale casei stăpânilor săi, din San Lorenzo a Flaviano, relatează cotidianul italian La Stampa.

Şi cum părea să nu fie rănit, salvatorii săi l-au lăsat jos, iar Romeo a păşit uşor peste ruine, îndreptându-se spre stăpânii lui, care aveau ochii plini de lacrimi şi care pierduseră speranţa că-şi vor mai găsi prietenul în viaţă. 

Romeo dormea la primul etaj al clădirii în momentul în care aceasta s-a prăbuşit la cutremur, aşa că a fost blocat sub dărâmături. Stăpânii lui dormeau la etajul doi şi au reuşit să se salveze. Ei au încercat ore întregi să sape prin tonele de moloz pentru a-şi găsi câinele, dar cum se anunţase că urmează şi alte replici, oamenii au fost nevoiţi să evacueze zona.
Vineri, ei s-au întors la ruinele casei lor cu nişte pompieri, sperând că mai pot recupera unele dintre bunuri. Brusc, l-au auzit pe Romeo lătrând şi atunci a început operaţiunea de salvare.

Deschide galeria foto să vezi cum l-au scos pompierii pe Romeo de sub zidurile prăbuşite.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Un trio rar de fosile de dinozauri, vândut la licitație pentru suma impresionantă de 15,7 milioane de dolari

Un trio rar de fosile de dinozauri a fost vândut la licitație pentru suma impresionantă de 12,4 milioane de lire sterline (15,7 milioane de...

Florin Răducioiu, optimist după tragerea la sorți. „Avem mari șanse să câștigăm grupa și să ne calificăm direct”

Echipa națională a României și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului Mondial 2026, iar tragerea la sorți a fost considerată favorabilă pentru „tricolori”. România va evolua...

Mircea Lucescu: „E o grupă care se joacă”. Reacția echilibrată a selecționerului României după tragerea la sorți

Echipa națională a României și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului Mondial 2026. Tricolorii, conduși de Mircea Lucescu, au fost repartizați într-o grupă care, deși evită...
Ultima oră
Pe aceeași temă