3.2 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuTravolta va glumi, la Oscar, despre gafa sa de anul trecut

Travolta va glumi, la Oscar, despre gafa sa de anul trecut

Actorul american John Travolta a acceptat să participe la gala Oscar 2015 și a anunțat că va glumi pe seama gafei sale de la ediţia din acest an a premiilor Academiei de film americane, când a pronunţat greşit numele cântăreţei Idina Menzel, potrivit contactmusic.com.

John Travolta, în vârstă de 60 de ani, a făcut o gafă în cadrul ediţiei din 2014 a galei premiilor Oscar, când a pronunţat greşit numele cântăreţei Idina Menzel, căreia i-a spus Adele Dazeem. Idina Menzel este interpreta melodiei "Let it go", din filmul de desene animate "Regatul de gheaţă/ Frozen".

Pentru ediţia din 2015 a galei de decernare a premiilor Oscar, Travolta a fost de acord să participe la un moment amuzant, alături de gazda ceremoniei, actorul Neil Patrick Harris, în care cei doi vor face o serie de glume plecând de la pronunţarea greşită a numelui artistei Idina Menzel.

"Neil şi echipa sa vor să facă referire la acel moment în cadrul acestei ediţii a galei, iar John (Ttravolta, n.r.) a fost de acord să participe. Se vorbeşte chiar şi despre implicarea Idinei Menzel. Lui Neil îi plac momentele artistice ce implică dans şi cântece, aşa că nu ar trebui să fiţi surprinşi dacă Neil şi John şi vor face serenade. Travolta trebuie să prezinte un premiu sau un moment artistic în cadrul galei, aşa că îşi va pune la punct pronunţarea numelor artiştilor", a declarat o sursă pentru tabloidul britanic The Sun.

Idina Menzel a declarat anterior că Travolta şi-a cerut scuze după ce i-a pronunţat greşit numele.

Cea de-a 87-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 22 februarie la Los Angeles, la Dolby Theatre at Hollywood & Highland Center, şi va fi difuzată în direct de televiziunea ABC.

Cele mai citite

„Este o onoare”: Vinicius Jr reacționează la declarațiile lui Cristiano Ronaldo despre Balonul de Aur

Vinicius Jr (24 de ani) a reacționat după ce Cristiano Ronaldo (39 de ani) a declarat că brazilianul ar fi meritat să câștige Balonul...

„E mai bun decât Olaru”. Patronul FCSB pregătește înlocuitorul căpitanului echipei în cazul transferului la Genoa

Darius Olaru ar putea pleca de la FCSB în această iarnă, clubul italian Genoa fiind interesat de serviciile mijlocașului român. Patronul FCSB a declarat...

Medhi Benatia, protagonistul unui scandal legat de salariu în perioada Bayern Munich!

Fostul fundaș marocan Medhi Benatia, în prezent director sportiv al Olympique Marseille, a trecut printr-un episod controversat în perioada în care evolua pentru Bayern...
Ultima oră
Pe aceeași temă