Rapperul 50 Cent a pierdut procesul intentat de Lavonia Leviston, partenera rivalului său Rick Ross, femeia acuzându-l că a publicat online, fără consimţământul ei, o înregistrare video în care este umilită de un fost iubit. Cântăreţul a fost obligat să-i plătească daune de cinci milioane de dolari, informează Mediafax.
O instanţă din Florida, Statele Unite ale Americii, a stabilit, vineri, că femeia, mama fiicei rapperului Rick Ross, a fost defăimată de Curtis Jackson, pe numele său de scenă 50 Cent, care a fost trimis în judecată în acest caz în luna iunie, informează nydailynews.com.
Avocaţii lui Leviston au susţinut că acea înregistrare a fost publicată online, în 2009, cu ajutorul lui Maurice Murray, un bărbat cu care femeia a avut o relaţie în trecut, pentru a-şi creşte notorietatea, în detrimentul lui Rick Ross.
De cealaltă parte, avocatul lui 50 Cent le-a spus juraţilor că acesta a primit caseta de la Murray, care l-a asigurat că Leviston este de acord ca înregistrarea al cărei conţinut este explicit să ajungă online.
Curtis Jackson nu a fost prezent în sala de judecată, iar, săptămâna viitoare, juraţii vor decide care vor fi daunele punitive, avocaţii lui Leviston aşteptându-se ca rapperul să mai primească o amendă.
Înregistrarea video de 13 minute a devenit viral pe internet în luna martie a anului 2009, după ce Jackson a promovat-o pe site-ul său, distribuind link-uri, iar aceasta a ajuns pe numeroase pagini web dedicate adulţilor.
Rapperul 50 Cent, în vârstă de 40 de ani, a cunoscut succesul în 2003, cu albumul de debut „Get Rich or Die Tryin'”, care s-a vândut în 15 milioane de exemplare în toată lumea, devenind unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice rap din toate timpurile.
Cel mai recent album al său, „Animal Ambition”, a fost lansat în 2014, următorul, „Street King Immortal”, fiind programat în septembrie anul acesta.
În 2005, rapperul a avut un rol în filmul „Totul pentru bani”, inspirat din viaţa lui, apoi a fost distribuit în drama de război din 2006 „Home of the Brave”. Cel mai recent film al său este thrillerul „Ţinutul gheţurilor/ The Frozen Ground”, în care joacă alături de Nicolas Cage şi John Cusack.