Adrian Mutu şi logodnica lui, fotomodelul Sandra Bachici, se vor cununa civil în România, în luna decembrie. Cununia religioasă şi petrecerea de nuntă vor avea loc anul viitor.
„Adi ține mult la Sandra și nu poate sta fără ea. A cerut-o de soție pentru că o iubește și grăbește nuntă. Vrea să o aibă numai pentru el”, au spus apropiaţii fotbalistului, pentru cancan.ro.
Citeşte şi: Adrian Mutu se însoară. Cine este a treia femeie pe care o duce la altar
Până la cununie, logodnicii vor locui în India, unde Adrian Mutu va juca pentru echipa Pune City.
Fotbalistul i-a cerut mâna Sandrei Bachici chiar de ziua ei de naştere, în Turcia, cu un inel din aur alb şi diamante.
Adrian Mutu a fost căsătorit cu Alexandra Dinu, între anii 2000 şi 2003. Cei doi au împreună un fiu, Mario.
De asemenea, în anul 2005, Mutu s-a căsătorit cu dominicana Consuelo Matos, cu care are două fete. Cei doi au divorţat în anul 2014.