5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO H&M la Unirea: Românii şi-au redescoperit "talentul” de a sta la...

VIDEO H&M la Unirea: Românii şi-au redescoperit „talentul” de a sta la coadă ore în şir

Ziua şi magazinul. Aşa şi-a făcut gigantul H&M intrarea pe piaţa din România. Aşa că, după primul magazin deschis ieri, 25 martie în Capitală, mai precis în centrul comercial AFI Palace Cotroceni, azi a venit rândul magazinului H&M din Unirea Shopping Center să îşi deschidă porţile către clienţii români.

Muzică, dans şi voie bună asigurate de viitorii angajaţi ai magazinului, pe de o parte şi 700 de posibili cumpărători „ordonaţi” de jandarmi în vreo 5 grupe – pe de altă. Aşa arăta astăzi cu o jumătate de ceas înainte de ora 11, ora deschiderii oficiale a magazinului din centrul Bucureştiului, zona unde este amplasat magazinul de 2.500 de metri pătraţi (cel mai mare din Capitală).

Oameni de toate vârstele, de la copii de sub un an ţinuţi în braţe de mamele shopaholice, până la persoane trecute bine de prima tinereţe. „Sunt aici de la ora 9. Am venit, în special după bijuterii”, declară o doamnă de vreo 50 de ani care se află în prima „grupă” de cumpărători, deci are toate şansele să câştige voucher-ul in valoare de 80 de lei pus în joc de cei de la H&M pentru primii 100 de clienti. Doamna este puţin pusă în încurcătură atunci când este întrebată dacă a mai făcut cumpărături şi de la alte magazine H&M din afară ţări şi răspunde „evident, din toată lumea”.

O adolescentă de 19 ani aşteaptă şi ea nerăbdătoare deschiderea magazinului celebrului brand suedez. „De obicei merg în Elveţia pentu a-mi cumpără haine de la H&M şi mă bucur foarte mult că acum îi găsesc şi în România. Am intrat deja  pe site, ştiu ce tarife practica şi ce haine au adus. Am o listă destul de mare”, declară tânăra care spune că va reveni şi în zilele următoare.

O doamnă de vreo 60 de ani este şi ea în rândul celor care aşteaptă cu nerăbdare deschiderea magazinului. „Nu cunosc brandul, însă am văzut reclamă peste tot şi m-am hotărât să vin. În plus, aici e muzică şi sunt prezenti mulţi oameni, deci chiar nu mă deranjează că stau de o ora si jumatate la rând”, susţine aceasta.

Un lucru care, recunosc, m-a frapat la prima vedere, a fost numărul  ridicat al bărbaţilor aşezaţi cuminţi, la rând, în faţa magazinului. „Dar ce, bărbaţii nu au voie să facă shopping? Eu nu sunt dintre acei bărbaţi care dau cardul nevestei la cumpărături şi o aşteaptă la o cafea, chiar îmi place să umblu prin magazine”, îmi zice un domn de vreo 50 de ani care recunoaşte însă că până de curând nu a auzit de vestita marca suedeză dar, „dacă s-a strâns aşa multă lume, e clar că e de calitate”, adaugă bucureşteanul.

Trei minute până la marea deschidere…50 de secunde….10, 9, 8 7,6,5,4,3,2,1 şi „start la cumparaturi” exclamă o voce. Zis şi făcut. Prima „grupa” de cumpărători este lasata sa intre în magazin. Destul de oraganizati, dau fuga la rafturi şi apoi se îndreaptă în grabă către casele de marcat pentru a fi printre cei 100 de cumpărători care vor beneficia de voucher-ul mai sus menţionat. „Am cumpărat o bluză da 40 de lei şi mă bucur că am fost în primii 100. Acum caut să cheltui şi cei 80 de lei primiţi cadou” îmi spune o adolescentă grăbită să îşi continue cumpărăturile.

Dacă la case coada de afară nu este încă reprodusă în totalitate, la cabinele de probă, şirul de oameni care aşteaptă să incerce hainele este din ce în ce mai mare. „Cred că o să aştept jumătate de oră până să apuc să probez ce am ales, dar merită”, afirmă un tânăr.  
 
Dacă ieri, în AFI s-au inchesuit vreo 8.000 de curioşi să vadă „cu ce se manaca” H&M, azi, la Unirea, este posibil ca numărul vizitatorilor şi fie şi mai mare. „Magazinul de aici este mai mare decât cel din AFI, plus că astăzi nu este o zi lucrătoare, deci este posibil să avem mai mulţi vizitatori decât ieri. Cele mai vândute produse vor fi cu siguranţă cele care au fost promovate pe panourile publicitare”, declară în reprezetant H&M. 
 
Isteria H&M nu se opreşte însă aici. Compania va mai deschide până la sfârşitul anului magazine în Braşov, Timişoara şi Cluj-Napoca
 
Retailerul suedez H&M cuprinde în prezent 2.200 de magazine în aproape 40 de ţări. Grupul are aproximativ 87.000 angajaţi şi comercializează haine pentru femei, bărbaţi, adolescenţi şi copii. 
  
  
  
  
  
 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă