0.2 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialFestival despre creșterea copiilor, la sfârșitul lui septembrie, în București

Festival despre creșterea copiilor, la sfârșitul lui septembrie, în București

Primul festival românesc de creștere a copiilor se desfășoară între 26 și 28 septembrie, la Sala Palatului din București, și reunește peste 50 de specialiști autohtoni în domenii care studiază dezvoltarea copiilor, relatează Agerpres,

"În Familie" se adresează în special părinților care au copii de toate vârstele (0 — 18 ani) și este prima inițiativă de amploare națională în domeniul parenting-ului, informează organizatorii, Asociația Oameni Noi.

În cadrul acestui festival vor exista 30 de workshop-uri pentru părinți, 30 de workshop-uri pentru copii, la care vor participa zeci de specialiști români.

Structura workshop-urilor este construită pe trei paliere — educație fizică, educație mentală, educație emoțională — și pe segmente de vârstă ale copiilor: 0-3 ani, copii preșcolari, școlari și adolescenți. De asemenea, există sesiuni care adresează problematici generale și la care poate participa orice părinte.

Workshop-urile pentru adulți abordează o gamă amplă de aspecte, de la nutriție la sexualitate, la siguranța personală a copiilor, gestionarea opțiunilor de carieră, copii supradotați, copii cu dizabilități, copii cu IQ normal, copii din familii monoparentale, copii cu deficit de atenție, familii cu mai mulți copii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă