3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialReclamele TV îngraşă

Reclamele TV îngraşă

Din comoditate, mulţi dintre noi preferă să „câştige” timp luând masa în faţa televizorului, dar ştiai că reclamele la produse alimentare ne îndeamnă să mâncăm mai mult decât avem nevoie?

Cu cât mai mult?

Dacă ne-am propune să ne asigurăm necesarul zilnic de 2 000 de calorii exclusiv din alimentele prezente în reclamele TV, am consuma de 25 de ori mai mult zahăr şi de 20 de ori mai multe grăsimi decât raţia zilnică recomandata, potrivit site-ului herbalwater.typepad.com.

Alimentele din reclamele TV sunt atât de supraîncărcate în grăsimi şi zahăr încât, alegând un singur aliment din această categorie, am consuma de peste 3 ori mai mult zahăr şi de 2 ori mai multe grăsimi decât prevede raţia zilnică.

Cercetătorii atrag atenţia că timpul petrecut în faţă televizorului ridică două probleme majore pentru sănătate: prima este reprezentată de sedentarismul implicat de această activitate, iar a doua de alegerile alimentare determinate de reclamele TV.

Dorinţe false

Reclamele crează în mintea oamenilor dorinţe false, avertizează psihologul Patricia Cihodaru. „Ne expunem la multe riscuri atunci când mâncăm mult. Studiile pe animale au arătat că longetivitatea a fost mai mare în cazul celor care au mâncat mai puţin şi mai sănătos. Aşa că trebuie să ne ascultăm corpul care ne semnalizează atunci când este plin, în loc să ţinem cont de dorinţele false pe care le crează reclamele în mintea noastră”, spune Cihodaru.

În medie, vizionăm 6 reclame la alimente pe oră, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să mâncăm tot ce vedem. „Cu prima ocazie când vedeţi o reclamă TV la un aliment, nu va îndreptaţi spre frigider, ci luaţi o gumă de mestecat, spălaţi-vă pe dinţi sau faceţi câteva mişcări că să va dezmorţiţi. Veţi vedea că veţi fi mult mai în formă şi este foarte posibil să hotărâţi să plecaţi din faţa televizorului”, ne sfătuieşte Gratton.

În urma unei analize nutriţionale a alimentelor recomandate de reclamele difuzate în 84 de ore de programe TV din primetime şi 12 ore de programe de sâmbătă dimineaţă, cercetătorii au ajuns la concluzia că, pe lângă excesul de zahăr, grăsimi, sare şi colesterol, aceste alimente sunt extrem de sărace în calciu, potasiu, vitamina A, vitamina D şi fibre.

„La cinema, limitaţi-vă să savuraţi acţiunea de pe ecran, nu şi tentaţiile de pe rafturile chioşcului de la intrarea în sală. Acasă, încercaţi să plasaţi televizorul astfel încât să aveţi spaţiu să va întindeţi sau să faceţi câţiva păşi. Dacă lucraţi la calculator, comunicaţi cu colegii personal, nu prin telefon sau email”, recomandă doctorul Luigi Gratton, vicepreşedinte Medical Affairs & Education în cadrul companiei Herbalife Ltd.

Sedentarismul – fie în faţa televizorului sau a calculatorului – duce la dereglări negative în procesul de depozitare a grăsimilor şi zahărului din organism, crescând riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, a diabetului, a obezităţii, a osteoporozei, a cancerului de colon.

La nivel mondial, aproximativ 2 milioane de decese pe an sunt atribuite inactivităţii fizice, determinând Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să emită o avertizare asupra sedentarismului. Acesta este considerat a fi printre primele 10 cauze de deces din lume. După studiile OMS, 60% dintre persoanele din lume duc o viaţă sedentară.

Tot OMS a anunţat recent că un sfert dintre români sunt obezi, jumătate dintre noi având probleme de greutate mai mici sau mai mari.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Consultări politice în curs: Premierul viitorului Guvern rămâne o necunoscută

Reprezentantul PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că numele premierului care va conduce următorul Guvern nu a fost încă stabilit de liderii partidelor proeuropene. Potrivit ZF,...

Mai multe țări își cresc măsurile de securitate după atacul terorist din Germania

Mai multe ţări iau măsuri pentru intensificarea securităţii după atacul de vineri din Germania soldat cu cinci morţi şi peste 200 de răniţi, după...

Justin Trudeau, aproape de pierderea funcției: Moțiune de cenzură planificată pentru începutul anului viitor

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau ar putea pierde guvernarea în primele luni ale anului viitor, după ce liderul Noului Partid Democrat (NPD), Jagmeet Singh, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă