Sidonia Teodorescu , Foto: Sidonia Teodorescu, Voicu Boşcaiu
Între clădirile de patrimoniu realizate de marii noştri arhitecţi Casa George G. Assan, monument istoric, situate în Piaţa Alexandru Lahovary, din 1951, Casa Oamenilor de Ştiinţă, ocupă un loc important.
În 1904, arhitectul Ion D. Berindey (1871-1928) proiectează locuinţa industriaşului George G. Assan (1862-1909), în str. Dorobanţi, nr. 57-59 (actuala Piaţă Lahovary, nr. 9).
Clădirea este amplasată în mijlocul parcelei, având o retragere faţă de stradă şi o grădină întinsă în spate. Această locuinţă de lux, de tip hôtel particulier, este compusă din demisol, parter înalt şi mansardă parţial locuibilă. În partea din spate a terenului, arhitectul a proiectat o anexă cu funcţiunea de grajd şi garaj, având spaţii destinate atât cailor (şase boxe), cât şi autovehiculelor (încap şapte maşini). George G. Assan şi fratele său, Vasile (Bazil) Assan, au fost printre primii conducători de autovehicule din Bucureşti, iar Bazil Assan a înmatriculat în Bucureşti primul automobil, cu numărul I-B, în 1900.
Din punct de vedere stilistic, clădirea aparţine tipologiei palatului Cantacuzino din Calea Victoriei, operă a aceluiaşi arhitect, academismului şcolii franceze adăugându-i-se şi aici elemente Art Nouveau. Faţada principală este aproape simetrică, cu excepţia unui volum decroşat, semicilindric, surmontat de o cupolă a acoperişului şi de o lucarnă înaltă. Intrarea, situată în axul principal de compoziţie al casei, se detaşează ca volum de corpul clădirii, fiind marcată de o copertină din sticlă şi metal, în formă de scoică, şi de acoperişul înălţat în dreptul ei.
Registrul parterului este despărţit de cel al mansardei printr-o friză decorativă şi o cornişă proeminentă, bogat ornamentată cu denticuli, ove, console, şi printr-un atic cu baluştri, iar acoperişul înalt este decorat cu lucarne şi ferestre de tip oculus. Ferestrele parterului, înalte, de tip porte-fenêtre, cu partea superioară în arc de cerc, au ancadramente rectangulare, cu decoraţii bogate. În partea opusă intrării, casa are o frumoasă seră de sticlă semicilindrică, marcă a locuirii de lux, ce se deschide către terasă. Atât balustradele balcoanelor şi treptelor către grădină, cât şi grilajul cu două porţi dinspre stradă sunt executate din fier forjat, iar formele lor şi structura metalică a copertinei de sticlă aparţin limbajului Art Nouvea
La interior, decorul bogat cuprinde trepte de marmură la intrare, stucaturi pe pereţi şi tavane, glasvanduri ample, cu uşi ce glisează – se păstrează sistemul originar de glisare, lambriurile, măştile pentru radiatoare, vitraliul din biroul proprietarului, luminatoarele din metal şi sticlă. Pentru execuţia mobilierului, a fost aleasă casa franceză de mobilier Kriéger, cu care arhitectul Ion D. Berindey a colaborat la numeroase lucrări, între care amintim Palatul Cantacuzino şi casa Toma Stelian din Bucureşti, casa Manissalian din Constanţa. Aceasta a fost aleasă ca furnizor şi pentru lucrările de la Palatul Regal, conduse de arhitectul Paul Gottereau.
Planul casei era croit în jurul unui vestibul octogonal generos, surmontat de un luminator pătrat dublu, care făcea distribuţia către spaţiile principale de reprezentare ale locuinţei, saloane, birou, sufragerie; aripa din stânga era destinată dormitoarelor, unei băi cu cadă, scării de serviciu şi unui oficiu cu monte-charge, suprapus celui din subsol, unde se afla bucătăria. Spaţiile sunt dispuse în anfiladă, efectul monumentalităţii fiind căutat de arhitect. Vestibulul central, având funcţiunea de salon de muzică, era „conceput în stilul Ludovic al XVI-lea.” În dreapta sa, se găseau: biroul (Cabinet de Travail), două saloane, dintre care marele salon (Grand Salon) cu vedere spre terasa din spate. Sufrageria era amplasată simetric faţă de salonul principal, ambele fiind dotate cu câte un şemineu.
Mai multe exemple de case de patrimoniu, în revista Căminul.
