S-ar putea spune că românii trăiesc pentru a mânca, și nu invers. Toate evenimentele importante, sărbătorile religioase și populare sunt în primul rând despre mâncare. Iar la nunțile românești, doar mireasa e mai importantă decât sarmalele.
Românii își cheltuiesc 40% din veniturile lunare pe mâncare, iar de Crăciun și Revelion, unu din cinci români se îndatorează pentru a pune pe masă tradiționalele fripturi, sarmale și piftii, arată ultimele studii.
Cele mai importante evenimente din viața românilor se desfășoară în jurul mâncării – stăm la masă și mâncăm la botez, la nuntă, la înmormântare. După ce termină de cri-ticat rochiile miresei și soacrei mari, mătușile se uită în farfurie: „A fost frumos la nuntă, ne-au dat cinci sarmale în loc de trei și pește d-ăla scump, fără oase“.
În zona de sud a țării, la sat, îți câștigi respectul țațelor în funcție de ce împarți la po-meni. Atenție, dacă pui un măr lângă copanul de pui cu pilaf nu mai ieși din gura satului. Banana este noul trend, copanul cu pilaf rămâne.
În mentalul colectiv, Crăciunul și Paștele și-au pierdut conotația religioasă în fața pântecelui. Crăciunul nu mai e despre Nașterea Domnului, ci despre porc, iar Paștele nu mai este despre Înviere, cât e despre miel.
De asemenea, de Ziua Mun-cii și de Sfânta Maria, fie ea Mică sau Mare, se fac grătare, iar de Ziua Națională se mănâncă iahnie cu ciolan și se bea țuică fiartă.
„Pentru români, petrecerea înseamnă, în primul rând, mâncare“, spune sociologul Mircea Kivu. „Crăciunul este cu brad, dar fără porc nu e Crăciun. O nuntă este apreciată după numărul felurilor de mâncare servite, iar înmormântarea e «reușită» în funcție de abundența pomenii“, adaugă sociologul.
Când te mănâncă limba…
Insațiabilul apetit al românilor se vede și în vorbă sau folclor. DEX-ul dedică o pagină de dicționar verbului „a mânca“. De altfel, „a mânca“ este verbul pe care limba română îl folosește pentru a descrie cele mai diverse situa-ții. Așa se face că poți mânca pe cineva din ochi dacă-ți place de el/ea prea mult, dar îi poți mânca și zilele dacă nu ți-e prea simpatic. Poți mânca bătaie dacă te mănâncă spinarea să mănânci banii cuiva și nu fugi la timp mâncând pământul, la fel cum îți poți mânca, apoi, amarul că ai fost prins.
De asemenea, proverbele și zicătorile românilor trec prin stomac, la fel ca dragostea. Sau ca înjurăturile, unde „mânca-mi-ai“, cu variațiunile ei, este printre cele mai populare sudălmi de la sat până-n metropolă. Ce să mai vorbim de complimente. Un copil frumos nu e doar frumos, e „frumos, mânca-l-ar mama“. De altfel, românii sunt printre puținele națiuni care asociază grăsimea cu frumusețea, vezi fata „grasă și frumoasă“. Dar asta e altă mâncare de pește.
Sărăcia, bat-o vina!
Românii sunt mâncăcioși, dar nu sunt nici singurii, nici cei mai cei. „Obsesia pentru mâncare nu este o caracteristică exclusivă a românilor, ci mai degrabă una levantin-balcanică. Să-i vedeți pe sârbi ce friptane trag ori de câte ori au un prilej de bucurie. Cât despre bairamurile musulmanilor, înecate în pilafuri și baclavale, ce să mai zici?!“, spune sociologul Mircea Kivu.
„O posibilă explicație ar fi că, în această parte a lumii, spectrul foamei ca fenomen social a fost prezent până de curând. De exemplu, până în urmă cu un secol mai existau pe aici grupuri socia-le importante care se culcau cu burta goală. La români chiar până de foarte curând“, precizează specia-listul.
În concluzie, sărăcia mai degrabă decât lăcomia ne-a făcut să acordăm o importanță atât de mare mâncării. Așa se poate explica și acel 40% din venitul lunar pe care românii îl alocă pentru mâncare și băutură, după cum arată un studiu INS.
„Acest procentaj de 40%, unul mare raportat la media din UE, nu înseamnă că suntem mâncăi, ci că suntem săraci. Cu cât ai bani mai puțini, cu atât ești obligat să aloci o parte mai mare pe mâncare. Unul care are un venit de 50.000 de lei pe lună nu poate, oricât de extravagant ar mânca, să cheltuiască mai mult de 10% pe hrană. Au fost pe-rioade, în anii ‘90, când ponderea mâncării în veni-tul lunar trecea de 50%“, conchide sociologul Mircea Kivu.
Fruntași și la băutură
Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) situează România pe locul 5 în lume în privința consumului de alcool pe cap de locuitor, după Belarus, Republica Moldova, Lituania și Rusia. Potrivit acestui raport, un român bea, în medie, 14,4 litri de alcool pur într-un an, cu aproximativ trei litri mai puțin decât bea fruntașul bielorus. În mod firesc, pe ultimele locuri, cu doar 0,1 litri anual, se situează țări musulmane precum Pakistan, Libia sau Kuweit, unde consumul de alcool este interzis de religie.
Cât privește România, trebuie menționat că raportul OMS a luat în calcul doar consumul de alcool fiscalizat, adică băutura achiziționată din comerț. Cum în România țuica și vinul de țară sunt prezente în majoritatea gospodăriilor, consumul real de alcool pe cap de locuitor este, în realitate, consistent mai mare.
Moș Crăciun a venit cu ambulanța
Serviciul de Ambulanță București–Ilfov a preluat peste 1.600 de solicitări în noaptea de Crăciun, cu 500 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cele mai multe dintre urgențe fiind consecințe ale excesului de mâncare și băutură. De asemenea, în prima zi de Crăciun au existat 1.838 de solicitări pentru probleme medicale, cu 40% mai multe decât în 2015.
