-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialRoșiile nu se vor mai strica, ci doar se vor stafidi

Roșiile nu se vor mai strica, ci doar se vor stafidi

La centrul de cercetări al grupului elvețian Syngenta din Sarrians  se lucrează la crearea unor legume ale viitorului, care nu se vor mai strica, informează 20minutes.ch, preluat de Agerpres.

Roșiile de culoarea mierii, nu se vor strica, ci se vor stafidi. Grupul agrochimic și pentru semințe Syngenta a ales regiunea din sud-estul Franței pentru pământul rece primăvara și căldura estivală, fără ploi.

Sunt necesari totuși 10-15 ani de cercetări înainte de comercializare și nu toate creațiile marilor grupuri agrochimice și de semințe sunt validate. GEVES, Grupul de analiză și control al soiurilor și semințelor, este cel care hotărăște înscrierea în catalog a unui soi, deschizând astfel calea comercializării lui în Europa. Circa 600 de soiuri noi sunt înscrise anual în registrul francez (care se adaugă la cele 9.000 înscrise deja), creații ale marilor grupuri -ca Syngenta, Monsanto sau Vilmorin-, dar și ale unora mai mici sau ale centrelor de cercetare de stat.

 

 

Cele mai citite

Program special pentru instalațiile de transport pe cablu din Sinaia, în prima zi a anului

Telegondola şi telecabina care transportă turiştii din Sinaia către pârtiile situate la cota 2000, vor fi puse în funcţiune mai târziu, decât în ​​zilele...
Ultima oră
Pe aceeași temă