Cercetătorii de la Muzeul paleontologic 'Edigio Peruglio' din Trelew, care au descoperit osemintele animalului erbivor ce cântărea probabil aproape 80 tone, au început o muncă titanică, relatează miercuri AFP, preluat de Agerpres.
Jose Luis Carballido, cercetător la Consiliul național pentru cercetări științifice și șeful echipei care a descoperit dinozaurul acum trei ani spune că în prezent lucrările au ajuns la 30% din activitățile de extracție şi m 3 ani vor găsi craniul sau măcar o parte din el.
Animalul cu gât și coadă lungi avea probabil 40 m lungime, iar femurul măsoară 2,40 m, cu diametrul de grosimea unui trunchi de copac. Nu departe de osemintele celor șapte erbivore descoperite au fost găsiți 70 de dinți de dinozauri carnivori, precum și fosile de trunchiuri de copaci și frunze. 'Acest lucru ne va permite să reconstituim mediul și ecosistemul în care trăiau dinozaurii', a mai adăugat Jose Luis Carballido.
Pentru ca un erbivor de 80 de tone să se poată alimenta, trebuie ca vegetația să fi fost abundentă și să se refacă rapid, în timp ce Patagonia este în prezent o vastă câmpie deșertică între Anzi și Atlantic.
Există mai multe ipoteze în privința dinozaurilor morți în acel loc din Patagonia: fie acolo era un cimitir fiindcă toate osemintele sunt de adulți, fie animalele bolnave s-au îndepărtat de grup, prinzându-se în nămolul din apropierea unui râu din cauza greutății. Marele dinozaur nu a primit încă nume, acesta urmând să aibă legătură cu familia Mayo, proprietar al terenului unde au fost găsite osemintele.