Arheologii au descoperit cel puțin 100 de pietre monolite lângă Stonehenge, îngropate la un metru sub pământ, acesta fiind cel mai mare sit din neolitic găsit de cercetători, potrivit BBC News.
Structurile vechi de 4.000 de ani, care au aproape cinci metri înălțime, ar putea fi cele mai mari monumente preistorice intacte care au fost construite vreodată în Marea Britanie, potrivit arheologilor.
Oamenii de știință de la Stonehenge cercetează monumentul antic în cadrul unui proiect pe cinci ani.
”A fost de un noroc extraordinar faptul că am găsit pietrele”, au spus cercetătorii.
Pietrele au avut 4,5 metri înălțime și au fost împinse peste marginea de la Durrington Walls, o zonă care încă nu a fost studiată de cercetători. Situl, care a fost construit acum 4.500 de ani, se află la trei kilometri distanță de Stonhenge.
Descoperirea se numește ”superhenge”, întrucât situl este de cinci ori mai mare decât cel de la Stonehenge.
Cercetătorul-șef, Vince Gaffney, a spus că pietrele era considerate pierdute, dar au fost descoperite datorită tehnologiei moderne.
Descoperirile vor fi anunțate în prima zi a Festivalului de Știință din Marea Britanie, care are loc la Universitatea Bradford.