Nu de mult, cineva mi-a vorbit despre științe de avangardă și paradigma complexității în România, noțiuni care mi-au stârnit curiozitatea. Cunoscându-l pe Florin Munteanu, mi-am dat seama că a te situa în avangardă nu ține deloc de caracteristicile unei vârste. Ține de curiozitate, viziune, ori-zont și credința că lumea se poate schimba doar prin cunoaștere.
Ce înseamnă științe de avangardă?
F.M.: Există o paradigmă, înțelegând prin aceasta suma elementelor, conceptelor, noțiunilor, modelelor care sunt asimilate la nivel de societate la un moment dat și în baza cărora se iau decizii, se judecă o situație. Această paradigmă, din când în când, datorită acumulărilor de cunoaștere suferă o transformare, o adevărată metamorfoză. O schimbare ce modifică profund însuși referențialul față de care judecăm realitatea. Ca să se poate întâmpla asta, descoperirile teoretice și experimentale de ultimă oră devin sursa de inspirație pentru o minoritate de cercetători ce activează -într-un domeniu nou, cunoscut ca cercetare exploratorie. Astfel, o intuiție ce la prima vedere pare a fi poetică, și care nu poate fi explicată în baza lucrurilor pe care le cunoaștem la acel moment, devine sămânța unei noi viziuni asupra Realității, a unei noi paradigme. Există o tendință a omului de a merge către inefabil și atunci, -într-un fel sau altul, omul începe să scormonească. Dintr-o astfel de căutare creativă și curajoasă se naște cercetarea exploratorie. Ea părea acum ceva timp mai mult un hobby, dar acum s-a înțeles că pentru a putea accelera atunci când viața ne silește să accelerăm, să facem față dinamicii schimbărilor la care suntem supuși, suntem nevoiți să o transformăm într-o meserie.
Cum putem înțelege mai concret acest lucru? Ne pregătește școala?
F.M.: Încă nu, deși mediul social și o parte din corpul profesoral au devenit conștiente de necesitatea schimbării. Am umblat prin multe locuri, am avut bucuria să fac o prezentare la UNESCO în sediul de la New York vis-à-vis de educația în secolul 21 și știu că societatea în ansamblul ei trece printr-o criză de sistem, nu numai în România. Paradoxal, aș spune că suntem favorizați prin criza profundă pe care o traversăm. Plasați între Orient și Occident, manifestăm o anumită instabilitate concep-tuală, desigur neplăcută de multe ori dintr-o perspectivă prag-m-atică, dar fecundă atunci când se pune problema crea-tivității, ingeniozității. Prin această poziționare între o abor-dare rațională și una emo-țională, între o cultură occidentală și una orientală, avem un atu imens în această metamorfoză socio-economică globală și pe care puțină lume o intuiește, o înțelege și o asumă, un atu de maximă importanță în implementarea noii societăți a Cunoașterii și germinarea societății Conștiinței.
Să înțeleg că ne pregătim pentru un nou tip de sistem social?
F.M.: Deocamdată este doar o sămânță, o nevoie exprimată. Eu fac o distincție netă, semantic vorbind, între conceptul de sistem social și cel de organism social. Noi trăim într-un orga-nism social, dar ne reprezentăm realitatea socială prin conceptul de sistem. Sistemul este un artefact, un construct mental. Este definit de o serie de elemente (instituții) între care se stabilesc o seamă de relații (legi, norme) astfel încât să se asigure o funcționare stabilă a întregului, a sistemului. Această viziune sistemică poate fi considerată precum o fotogramă a evoluției omenirii, coerentă și utilă numai într-o anumită perioadă de timp, după care se cere schimbată. Or, tocmai aceasta este problema, căci însăși structura sistemului se opune schimbării.
Se fac eforturi de a pregăti -altfel Omul. Tocmai pe această nevoie se bazează gândirea transdisciplinară. Există discipline noi: jurisdinamica de exemplu, ce urmărește o reglementare dinamică bazată pe o gândire mult mai subtilă precum știința Complexității. Există discipline noi și se nasc continuu altele: econofizică, sociofizică, infodinamică, bioelectronică, -astro-biofizică, bio-geodinamică etc. În lipsa unui factor politic care să catalizeze către viitor societatea românească, asemenea discipline nu apar, iar tinerii noștri de valoare pleacă în străinătate pentru a se realiza, pentru a se întâlni cu Viitorul, și nu cu Trecutul.
Ce reprezintă ştiința Complexității?
F.M.: Denumirea de știința Complexității a devenit domeniu de studiu la nivel mondial odată cu înființarea Institutului de la Santa Fe, SUA. Este o abordare rațională, coerentă a unor sisteme așa-numite cu comportament neliniar, ce evoluează departe de echilibrul termodinamic. Altfel spus, știința Complexității studiază structurile complexe ce se deose-besc fundamental de cele ”com-plicate”. Un sistem complicat este, de exemplu, un motor, un avion. Un sistem complex este unul ce evoluează, învață, poate suferi mutații. Un asemenea sistem nu poate fi studiat utilizând cunoștințele de fizică newtoniană, reducționistă, cauzală, ci implică noi concepte, teorii, modele, instrumente precum: teoria haosului, teoria catastrofelor, siner-getica, geometria fractală, teoria bifurcațiilor, automate celulare, rețele neurale și multe altele. Un întreg corp conceptual adaptat pentru studiul acelor sisteme numite complexe din care fac parte sistemele sociale, economice, ecologice, cele cu inteligență artificială etc. Pe scurt, nu putem înțelege viul, viața, relația Om-Mediu, Cre-ier-Minte fără a utiliza baza de cunoștințe furnizate de știința Complexității.
Ce presupune această paradigmă a complexității în România?
F.M.: Se afirmă azi, cu argumente, că evoluția socială este condiționată de propagarea și asimilarea la nivelul populației a acestei noi gândiri, etichetate azi prin știința Complexității. Asta deoarece tehnologiile moderne sunt atât de productive încât schimbă raportul dintre proiectare și manoperă. Manopera este preluată de liniile automate bazate din ce în ce mai mult pe inteligență artificială, motiv pentru care piața muncii reclamă din ce în ce mai mult nevoia unei resurse umane pregătite la nivel conceptual ridicat, creative, inovative. Or, creativitatea este strâns legată de nivelul de gândire, de cunoștințe, de paradigma utilizată. Din această perspectivă aș putea remarca un paradox românesc. Suntem recunoscuți ca un popor ingenios, creativ. În inginerie avem numeroase invenții și inovații, bazate însă pe o gândire mecanicistă, specifică societății industriale. Fără un up-grade conceptual, fără metabolizarea la nivel social a noii gândiri specifice societății Cunoașterii, ingeniozitatea și creativitatea românească vor rămâne istorie. Pe scurt, suntem creativi din fire, dar începem să nu mai avem ”ingredientele” din care să rezulte produse noi, concepte noi, tehnologii noi. Societatea Cunoașterii și, mai mult, cea a Conștiinței operează într-o altă dimensiune conceptuală, pe care ar trebui să o accesăm cât mai repede, până nu este prea târziu.
Tocmai pentru a sprijini o asemenea poziționare a României pe harta noii economii a Cunoașterii ce se definește azi la scară globală, am fondat în 1999 o asociație profesională: Centrul pentru Studii Complexe- centru UNESCO. O organizație nonguvernamentală și nonprofit care și-a asumat misiunea de a promova în socie-tatea românească paradigma complexității, de a sprijini crea-tivitatea în acest nou domeniu al științei și tehnologiei.
Cum trebuie să ne pregătim pentru a face faţă viitorului?
F.M.: În primul rând trebuie să înțelegem că o diplomă nu mai are acoperire timp de o viață, așa cum se întâmpla până nu de mult. Așa cum ne up-gradăm continuu calculatoarele pentru a face față evoluției complexității softului și a creșterii continue a cerințelor de calcul, tot așa trebuie să ne up-gradăm continuu și Mintea pentru a înțelege o realitate ce se schimbă exponențial. O asemenea up-gradare se numește ”invățare continuă”. Aceasta implică abilități noi de auto-cunoaștere, auto-dezvoltare, auto-evaloare. Implică o mutare a accentului de pe Predare pe Mentorat.
Profesorul, văzut ca acela menit să simplifice informația dintr-o disciplină și să trasfere cunoștințele astfel sistema-tizate pentru a fi memorate de elev, trebuie să lase locul Mentorului, un ghid printre informațiile deja structurate în mediile virtuale academice, un fin observator al abilităților și potențialității discipolului, pentru a-l motiva, orienta, dezvolta.
Are România resurse -pentru aceste schimbări?
F.M.: Da, are, căci pentru a susține o asemenea metamor-foză socio-economică, esențială este calitatea resursei umane, și nu baza materială sau finan-ciară. Da, căci avem tineri minunați, curioși, capabili să utilizeze dezinvolt tehnologia informatică, explorarea în rețelele de internet. Experiența personală mi-a demonstrat că majoritatea copiilor până la clasa a IX-a sunt deosebiți, atât cei din mediul urban, cât și cei din rural. Dar că în această perioadă, între 6 și 13 ani, pe cei mai mulți îi pierdem. Nu pentru că nu vor să învețe. Nu pentru că sunt rebeli și neascultători, ci pentru că nu îi înțelegem, ne încăpățânăm să utilizăm tehnici pedagogice de acum 100 de ani, nu le stimulăm deloc imaginația, intuiția de a identifica probleme, nu-i încurajăm să caute soluții noi, originale. Ne impunem voința noastră izvorâtă dintr-o lume ce apune asupra unor tineri, ei înșiși ”semințe de viitor”.
Cum vedeți societatea românească peste zece ani?
F.M.: Folosind o metaforă, aș spune că va arăta precum un copil, plin de julituri, cu amintiri ce alternează de la agonie la extaz, dar fericit, transformat. Cu alte cuvinte, consider că ne așteaptă o perioadă -foarte grea, cu multe provocări sociale induse de convulsiile economice și sociale globale, dar și de schimbările climatice ce ne vor modifica profund, atât ca indivizi, cât și ca societate. Vom trăi o metamorfoză ce -presupune o schimbare dramatică, structurală, la toate nivelurile. Folosind metafora metamorfozei din biologie putem înțelege că transformarea unei omizi în future implică o transformare majoră, în care unele organe dispar și apar altele noi, cu funcții noi. Întreaga arhitectură internă a omizii se transformă. Omida pentru ca să se nască fluturele. Altfel spus, cred că urmează o perioadă turbulentă și necoerentă, ce ne va provoca prin incertitudinea zilei de mâine, ce ne va dezvolta o mai mare toleranță la nou, la -schimbare. Peste zece ani, omenirea nu va arăta foarte diferit la prima vedere, dar va purta pe umeri atât durerea celor zece ani, cât și scânteia transformării care deja germinează, ieșită din percepția că este doar o utopie. Va fi un cu totul alt drum. Vom ieși din constrângerea dată de energie, spațiu și timp și vom avea de înfruntat, ca niște copii -mici, o altă dimensiune. Un om rațio-nal trebuie să-și mobilizeze energiile să se pregătească pentru această nouă aventură pe un alt palier de Cunoaștere, de Conștiință.
Cum ne pregătim?
F.M.: În primul rând prin a accepta transformarea, prin a accepta existența unei dimensiuni complementare propriei cunoașteri, specializări. Cei care au cunoștințe de matematică și inginerie să accepte o explo-rare a domeniului artistic, de exem-plu. Se pot imagina atâtea combinații interdisciplinare! Ideea ar fi de a ieși din zona de confort, din schemele și preconceptele ce au șablonat până acum o realitate acceptată, dar incompletă. Trebuie să trăim experiența schimbării, și nu doar să discutăm despre aceasta, în întâlniri mondene sau academice. Trebuie să ne facem ordine printre Cuvinte, Noțiuni și Concepte, pentru a fi siguri că ceea ce vrem să spunem este co-rect formulat, pentru a fi și co-rect decodificat de interlocutor. Devine esențial să învățăm a trăi în comuniune cu Natura, cu familia, cu o societate ce evoluează continuu și accelerat.
CV
Florin Munteanu este absolvent al Politehnicii din București, promoția 1976, doctor în științe, specializat în geodinamică, econofizică și mediu, precum şi în politici educaționale pentru implementarea societății Cunoașterii. Inițiator al programelor de cercetare desfășurate sub genericul NEXUS (proiecte deschise) și coordonator al unor proiecte de cercetare fundamentală și aplicativă din cadrul programelor naționale și internaționale de cercetare precum: studiul complex al zonei geodinamice Vrancea – România și Reunion – Oceanul Indian, abordarea geostaziei planetare din perspectiva științei Complexității, tehnologii neconvenționale în inginerie și lista poate continua.
