5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialCele mai moderne stații seismice din România

Cele mai moderne stații seismice din România

Datele furnizate de cele 11 instrumente moderne vor contribui la elucidarea fenomenului „roiurilor de cutremure“ care au loc la Galați, dar vor fi transmise și în sistemul operațional de alertă la cutremure.

În satul gălățean Izvoarele, în care în ultimii 3-4 ani au fost înregistrate aproximativ 500 de cutremure, ale căror cauze nu au fost pe deplin explicate de seismologi, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) a inaugurat prima unitate de cercetare a cutremurelor de suprafaţă din România.

 Unitatea de cercetare a cutremurelor din județul Galați este compusă din trei stații seismice instalate în foraje la o adâncime de 60 de metri și alte 8 stații seismice de suprafață. Stațiile sunt amplasate în localitățile Izvoarele, Schela şi Negrea, formând un triunghi, pentru monitorizarea propagării undelor seismice. Stațiile sunt alimentate cu energie produsă prin panouri fotovoltaice, iar datele pe care aceste stații le înregistrează sunt transmise în timp real INFP. 

Datele colectate prin aceste stații sunt importante pentru continuarea studierii acestei zone seismice, precum și pentru întocmirea unor hărți de risc la cutremur care să arate potențialul de producere a seismelor, dar și alunecărilor de teren din zona satului Izvoarele. „Este vorba de 11 staţii seismice, trei în foraje şi opt la suprafaţă, o reţea foarte densă, ale căror date contribuie la cercetare şi la obţinerea de informaţii privind intervenţiile rapide în cazul unui cutremur. Datele se transmit la Bucureşti în tip real, acolo avem un sistem de calcul automat care colectează datele, localizează cutremurul, spune adâncimea, magnitudinea şi trimite informaţiile în timp real către utilizatori, autorităţi, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Utilitatea este multiplă. În primul rând, informaţiile obţinute de la această staţie sunt utilizate pentru proiectarea în construcţii, pentru alunecările în teren, întrucât cutremurul poate fi un generator pentru alunecările de teren“, a explicat directorul INFP, Constantin Ionescu. 

 

Fieful „roiurilor
de cutremure“

 

Specialiștii de la INFP au luat decizia înființării sistemului de stații seismice după ce în 2013, din luna august până în noiembrie, la Izvoarele s-au produs peste 400 de cutremure de magnitudine mică, însoțite de zgomote subterane. În anii care au urmat, fenomenul „roiurilor de cutremure“ a revenit de mai multe ori. „Utilitatea este mai presus de orice îndoială, ţinând cont de faptul că în 2013 au fost două secvenţe seismice, una de vreo 20 de cutremure în luna august, iar alta de peste 400 cutremure în perioada septem­brie-noiembrie. Şi anul acesta au fost trei secvenţe seismice, dar mai mici, una de şase, una de 15 şi una de vreo 26 de cutremure. Zona este şi va rămâne în continuare activă seismic, să nu vă aşteptaţi că se vor opri cutremurele în zonă. Aceste staţii seismice vor ajuta la creşterea gradului de precizie“, a precizat Mihai Diaconescu, cercetător în cadrul INFP. 

 

Bani alocați
de la bugetul Cercetării

 

Investiția de aproximativ 400.000 de euro este finanțată de Ministerul Cercetării și Petrom, care deține o exploatare petrolieră în apropiere de Izvoarele. La inaugurarea celor 11 staţii a fost prezent şi ministrul Cercetării, Lucian Georgescu, care a spus că este vorba despre o investiţie importantă în domeniul cercetării aplicative. „Este o investiţie strategică, o investiţie importantă pentru cercetare. Aceste stații de observare atât de adâncime, cât și de suprafață, au ca scop construirea de strategii având o bază informativă. Există riscuri seismice pe care trebuie să le cunoaștem iar cercetarea are un rol important. Trebuie să știm cauza și să găsim soluții“, a declarat Lucian Geor­gescu. Unitatea care a fost inaugurată la Izvoarele este inspirată din sisteme din Japonia şi Statele Unite. Dacă își va dovedi utilitatea, specialiştii vor încerca să obţină finanţare pentru extinderea sistemului în ţară.    

Rețea

 

Stații integrate în sistemul de alertare al IGSU

 

Cele 11 stații seismice instalate la Izvoarele vor furniza informații în timp real pentru sistemul operațional de alertare în caz de cutremur al INFP, sistem ce furnizează alerte în timp real către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și centralele și unitățile de cercetare nucleare. Stațiile ar putea furniza astfel de alerte și altor entități, private sau de stat, dispuse să finanțeze asigurarea fluxului de informații.

Cele mai citite

Românii își schimbă obiceiurile culturale: preferă festivalurile și obiectivele turistice, arată noul barometru de consum

Cel mai recent Barometru de Consum Cultural relevă o schimbare semnificativă în obiceiurile culturale ale românilor în 2023, aceștia preferând experiențele culturale în aer...

Economia României crește cu 1,1% în T3 2024 față de anul trecut, dar stagnează comparativ cu trimestrul anterior

Economia României a înregistrat o creștere de 1,1% în al treilea trimestru al anului 2024 comparativ cu aceeași perioadă din 2023, conform datelor publicate...

Investițiile străine în România cresc, dar numărul noilor companii cu capital străin scade semnificativ

Italia deține cel mai mare număr de firme (53.411) înregistrate în România Investițiile directe ale nerezidenților în România au totalizat 5,362 miliarde de euro în...
Ultima oră
Pe aceeași temă