Peste 20.000 de mii de smartphone-uri din Coreea de Sud au fost supune unor atacuri informatice lansate din Coreea de Nord cu ajutorul unor programe informatice ascunse sub forma unor jocuri, au anunţat reprezentanţii serviciilor de informaţii de la Seul. Phenianul a respins acuzaţiile autorităţillor sud-coreene şi a afirmat că acestea au în vedere tensionarea relaţiilor dintre cele două state, relatează AFP, preluat de Mediafax.
În raportul prezentat în Parlament, NIS a explicat că i-a ajutat pe proprietarii site-urilor vizate şi Guvernul de la Seul să elimine aplicaţiile şi să stopeze noi atacuri informatice.
Potrivit serviciilor de informaţii sud-coreene, peste 75.000 de tentative de atacuri informatice asupra unor instituţii guvernamentale de la Seul, majoritatea provenind din Coreea de Nord, s-au înregistrat între ianuarie 2010 şi septembrie 2014.
În ultimii ani, hackerii au folosit programe distructive sau email-uri conţinând viruşi pentru a ataca instituţii militare, bănci şi agenţii guvernamentale, sau posturi de televiziune şi site-uri Internet ale presei din Coreea de Sud. Coreea de Nord ar avea o unitate dedicată atacurilor informatice din care fac parte cel puţin 3.000 de persoane.