Dacia a vândut în Germania, în luna mai, cu 17,1% mai puține mașini față de aceeași luna a anului trecut. Vânzările continuă să scadă, pe piețe din Vest, pentru constructorul de la Mioveni.
Scăderile înregistrate de Dacia vin în contextul unei piețe germane, care în luna mai, a scăzut cu 6,7%, până la un total de 256.385 unități. Marca autohtonă a vândut în această lună 4.064 mașini.
În primele 5 luni ale anului, Dacia a scăzut cu 6,7%, până la 19.246 unități, în timp ce piața germană a înregistrat o urcare de 3,6 procente, până la 1.305.410 mașini. Dacia a vândut mai puțini mașini decât anul trecut și pe piața franceză, cea mai important pentru constructor din vestul Europei.
Vezi și VIDEO: Automobil Clubul Român, amendat de CNCD pentru o reclamă misogină
Renault a scăzut de asemenea, atât în mai (-6,9), cât și în primele 5 luni (-2). În perioada ianuarie-mai producătorul francez a vândut aproximativ 43.000 unități, ceea ce reprezintă o diferență mai mică față de avansul pe care îl are, în Franța, în fața Dacia.
Producătorii auto cu cele mai mari volume, în primele 5 luni, pe piața auto germană rămân cei din această țară: Volkswagen (287.504, +7,7%), Mercedes (114.267, 0,6), Audi (113.713, +2,1) și BMW (99.474, +2,7).
Cele mai mari creșteri la primele 5 luni au fost înregistrate de Jeep (+79,3%, 5.721) și Mitsubishi (+73,2%, 14.530).
Citește și Piața auto Franța: Dacia, în cădere liberă în luna mai. Câte mașini s-au vândut